Piatra Mare (Canionul 7 scări) – Cetatea Rasnov


Anul acesta  m-am inscris la cursurile Scolii de Ghizi ” Asociatia Turistica Ghizii Romaniei” www.monom.ro, din dorinta de a calatori si pentru ca de mult imi doream sa fiu ghid turistic.
Weekendul acesta am avut prima aplicatie care a constat in parcurgerea traseului de mai jos, unde am pus in practica cele invatate la cursuri : Bucuresti – Busteni (vizita Casa Memoriala Cezar Petrescu), Canionul 7 scari, cazare Bran, pentru ca duminica sa avem: vizita Castelul Bran, Cetatea Rasnov, Orasul Brasov (Biserica Neagra, Strada Sforii, Piata Scheii). Voi prezenta aici doar doua obiective : Canionul 7 scari si Cetatea Rasnov

spre crucea Caraiman

casa cezar petrescu

Canionul Şapte Scări este un defileu săpat în calcare jurasice  ale munţilor Piatra Mare, în judeţul Braşov. Canionul reprezintă de fapt nişte chei săpate în calcar, având o lungime 160 m şi o diferenţă de nivel de 60 m, la o altitudine de 948 metri. Anul acesta a fost inchis pentru renovare si a fost redeschis chiar sambata trecuta cand l- am vizitat  impreuna cu colegii de la Scoala de Ghizi. Intrarea in canion costa 10 Ron, iar noi am intrat gratis pentru ca avea loc redeschiderea canionului.

exemplu de monom

monom

drum canion

Denumirea „Şapte Scări” provine de la cele şapte cascade care s-au format ca urmare a rupturilor de pantă.

DSCF7937

Treptele au înălţimi între 2.5 m si 15 m  şi merg pe deasupra pârâului care in curgerea lui formeaza cascade. Cea mai înaltă cascadă are 35 de metri, incadrata de pereţii abrupţi cu înălţimi ce depăşesc 50 de metri.

DSCF7977

DSCF7966

DSCF7965

DSCF7958

DSCF7950

DSCF7937

DSCF7924

DSCF7922

DSCF7983

Cetatea Rasnov. Pe sit-ul oficial al Cetatii Rrasnov http://www.cetatea-taraneasca-rasnov.ro  gasim o descriere a acesteia:
„Cetatea Râşnov cunoscută şi sub numele de ,,Cetatea ţărănească Râşnov” este monument naţional clasa A.Pe Dealul Cetăţii, cercetările arheologice au demonstrat existenţa unor elemente de fortificaţie preistorice si dacice. Cetatea medievală din Rasnov se presupune că a fost construită în perioada 1211–1225, cât a durat stăpânirea cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei. Deşi nu există nici o dovada in acest sens, materialele arheologice pledeaza pentru functionarea fortificatiilor cel putin din secolul al XIV-lea. Mai mult, in anul 1335, în timpul unei invazii a tătarilor care a pustiit Tara Barsei, se pare ca fortificaţia a salvat vieţile locuitorilor refugiaţi între zidurile sale. Pozitionata pe o culme stancoasa, deasupra partii de rasarit a orasului actual, cetatea a fost formata initial dintr-o incinta larga, care a cuprins de la inceput “Cetatea de jos” de mai tarziu. Legate de aceasta incinta sunt si cele mai vechi turnuri: Turnul Armelor (pe latura de sud) si Turnul Bathory (latura de est).Atât în timpul catastrofelor naturale, cât şi a invaziilor militare, cetatea a reprezentat şansa supravieţuirii comunitatii rasnovene. Ea a fost mai mult decat o cetate de refugiu, a fost o “a doua vatră a Râşnovului”. Obligati sa ramana aici zeci de ani, rasnovenii au transformat fortificatia intr-o locuinta.Cetatea a fost intregita arhitectonic de comunitatea rasnoveana pana in secolul al XVIII-lea, cand securizarea graniţelor sudice ale Transilvaniei, a permis atât o dezvoltare economică neîntreruptă a târgului, cât şi, prin diminuarea pericolului invaziilor militare, o scădere a interesului comunităţii râşnovene pentru întreţinerea cetăţii medievale. Mai mult, în 1802 un cutremur a distrus o parte din turnuri şi a grăbit transformarea cetăţii părăsite într-o ruină. În cetate era ţinut doar un singur paznic care trebuia să anunţe prin bătăi de clopot izbucnirea incendiilor.Întârziată de război şi de anii tulburi ai instaurării regimului comunist, restaurarea cetăţii Râşnov s-a desfăşurat abia în perioada 1955-56. Apoi Cetatea Râşnovului a intrat în istoria cinematografiei româneşti mai ales ca decorul preferat de regizorul Sergiu Nicolaescu pentru filmele sale istorice Dacii (1966) şi Nemuritorii (1974). În 1967, la Râşnov este realizat filmul Columna, o coproducţie româno-germano-italiană regizată de Mircea Drăgan, nominalizata anul următor la “Globul de aur” şi la “Oscar” pentru cel mai bun film străin.”

panorama cetate rasnov

panoram rasnov

cetatea rasnov

ascultans ghidul

zidul cetatii

turn de aparare

poarta cetatii

DSCF8070

DSCF8076

DSCF8085

eu

DSCF8107

stema cetatii

2 poze mai vechi cu mine iarna de la Cetatea Rasnov cand eram student:

IMG_5595

IMG_5206
P.S. Prin aceste randuri doresc sa imi exprim recunostinta pentru  instructorii de la Scoala de Ghizi care isi rup din timpul lor ca sa ne invete ceea ce inseamna sa fi ghid cu adevarat. Deasemenea, ma bucur ca am intalnit niste colegi deosebiti si am sa postez si pozele mele pe grup desi nu sunt niste poze prea grozave.

5 gânduri despre “Piatra Mare (Canionul 7 scări) – Cetatea Rasnov

  1. Anonim

    Bravo Tony…te ai tinut de cuvant! Sa fie intr-un ceas bun inceputul „ghidajului” tau in ale drumetiilor prin tara noastra minunata …! Doamne ajuta!! Numai bine iti doresc prietene!!! L

    Apreciază

  2. Pingback: Cheile Dobrogei si Pestera Sf Ioan Casian | peregrinprinlume

  3. Pingback: 1 mai – la munte in Bulgaria | peregrinprinlume

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.