„Băile Slănic Moldova” este numele vechi al stațiunii, fiind situată în Munții Nemira, pe valea râului Slănic. În cartea Romania Pitorească, scriitorul Alexandru Vlahuța, numea stațiunea Slănic Moldova – “Sinaia Moldovei”.

Stațiunea este situată la 20km de Targu Ocna (oraș care adăpostește cea mai adâncă salină din Romania)

Încă de la intrarea în stațiune, te întâmpină casele specifice zonei montane și apele râului Slănic, afluent al râului Trotuș. Este un loc liniștit, vizitabil atât vara cât și iarna, datorită așezarii sale geografice.

Pentru a ajunge în statiune dinspre Transilvania, se merge pe frumoasa Vale a Oituzului, DN11, vale care desparte Munții Nemirei de Munții Vrancei. Mergând pe Valea Oituzului, ajungem în localitatea Poiana Sarata, unde la stânga se desprinde un drum județean care duce direct la Slănic Moldova, DJ116A. Acest drum este accesibil doar mașinilor de teren, nefiind modernizat.

Mergând mai departe spre Onești, în localitatea Oituz se face stânga pe drumul judetean DJ116, recent asfaltat și modernizat, drum care merge prin localitățile: Nicorești, Pârgărești, Târgu Ocna și apoi ajunge la Slănic Moldova.

Drumul nostru trece pe lângă impunătoarea catedrală catolică, a Casei Congregației Fiicelor Sfântului Francisc deAssisi, iar aproape de localitatea Tg Ocna trece pe lângă Cetatea dacică Utidava.

Pe site-ul http://www.romania-natura.ro/sites/default/files/muntii_nemira_trasee_turistice.jpg (un site care il recomand ca sursă de informare, pentru munți și destinații turistice din România), se găsește harta munților Nemira de mai jos.

Din Slănic Moldova se pot urca  frumoșii munți ai Nemirei pe : Traseul 300 de scări – SLĂNIC-MOLDOVA – DOBRU – POPASUL TURISTIC SLĂNIC MOLDOVA (CAMPING)- SLĂNIC MOLDOVA (accesibil tuturor, inclusiv copiilor).

Pe acest traseu se pot admira Cheile și Cascada Slănicului.

De pe panourile informative din stațiune aflăm câteva date din istoria stațiunii

La intrarea in stațiune pe partea stânga cum se vine dinspre Tg Ocna, se pot admira Biseria catolică, apoi Parcul central.

Ceea ce face vestita stațiunea, sunt faimoasele izvoare cu valoare terapeutică pentru diverse afecțiuni, în acest sens, aici realizându-se și un traseu turistic, numit Traseul izvoarelor.

Pe Traseul Izvoarelor, la recomandarea medicului se poate respira aerul binefăcător al MOFETELOR.

„Gazele mofetice se datoresc dizolvarii de catre ape a gazelor care se gasesc in porii rocilor, dar si formarea gazelor pe cale biochimica. Cantitatea de gaze care se dizolva, depinde de solubilitatea lor, de temperatura si de mineralizarea apei, coeficientul de absortie al gazelor fiind invers proportional cu cresterea temperaturii si a concentratiei in saruri a sursei. Gazul predominant in aceste mofete este CO2 -ul (dioxidul de carbon), care se gaseste in proportie de 90%. Prezenta CO2 este data de emanatiile postvulcanice din cadrul acestei regiuni. Prezenta CO2 in apele minerale se explica prin formarea gazului prin pocedee biochimice, in prima faza prin transformarea substantelor organice, respectiv a celulozei, prin actiunea bacteriilor anaerobe, in CO2 si CH2, iar in faza a doua din decarboxilarea acizilor grasi si a aminociazilor din proteine.” (panou informativ)

În parc se găsesc busturile  unor mari personalități ale țării noastre.

Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, în stațiune s-a realizat o pârtie de schi. Pârtia de schi este situată la o altitudine de 720 m și are o lungime pe inclinare de 1414 m, o lățime medie de 38 m și o pantă de 17%. Pârtia dispune de instalație de transport pe cablu, tunuri de zapadă și nocturnă.

În apropierea stațiunii, se găsește frumoasa Vale a Trotușului, pe care o voi prezenta într-un articol viitor. Aici, voi face un scurt popas în municipiul Onești, oraș aflat pe traseul de întoarcere spre București.

Alexandru Vlahuța, numea în 1901, Valea Trotușului – “Prahova Bacăului”, iar despre satul Onești spunea : “Ne scoborâm pe valea Cașinului în satul Onești, veche așezare de răzeși, pe-un șes așternut între dealuri, la răspântia celor mai sălbatice ape ce se prăbușesc din muntii Bacăului. Aici soarbe Trotușul, din dreapta, undele Oituzului și ale Cașinului, din stânga, șivoiul zbuciumat al Tazlăului și, târându-le peste bolovani, le scoate la lunca, unde le primește, în patu-i larg și nisipos. Siretul – Dunărea Moldovei.”

Municipiul Onești este așezat la intersecția drumurilor transcarpatice ale Oituzului cu Valea Trotușului și cu drumurile podișului moldovenesc. Inițial, satul Onești a fost un sat agricol, aflat în proprietatea boierilor locali. În anul 1842, se construiește prima moară de piatră din Onesti, apoi vor lua naștere exploatările forestiere.

Odată cu dezvoltarea industrială a orașului, în anul 1952, satul Onești este declarat oraș, iar in 1968, devine municipiu. În anul 1956 se va pune în funcțiune Rafinaria de la Onești și Termocentrala de la Borzești.

Parcul din centrul orașului este foarte frumos, datorita prezenței apelor Trotușului și a sălciilor uriașe ce cresc pe malul lui. Aici se găsește și o sală de sport ce poartă numele gimnastei Nadia Comăneci, născută în Onești.

Alte obiective turistice din oraș sunt : Biblioteca Municipală “Radu Rosetti”, Muzeul Municipal de Istorie, Monumentul ridicat în cinstea marelui poet roman Mihai Eminescu.

Pe dealul Perchiu, deal la poalele căruia se gasește orașul, găsim o cruce înaltă de 30 m).

Am oprit 3 ani la rând lună de lună în Onești, în interes de servici și pot spune că mi-a plăcut orașul. Din păcate o parte din pozele făcute aici le-am pierdut (ca și alte poze), asa că am apelat la prietenul meu Octav din Onești să mă ajute cu completarea lor.

La iesirea din oraș întâlnim un alt obiectiv interesant, Stejarul din Borzești.

Stejarul și Biserica din Borzești

Satul Borzești se găsește în judetul Bacău și a devenit astăzi unul din cartierele orașului Onesti. Aici, s-a nascut marele domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare. Aici există o biserică construita de domnitor între 9 iulie 1493 și 12 octombrie 1494. Această biserică a fost ridicată în amintirea prietenului sau cel mai bun din copilarie, Mitruț. (asa cum ne aducem aminte din clasele mici).

Legenda vorbește despre un stejar uriaș, în jurul caruia copilul Ștefan și prietenul Mitruț, împreună cu ceilalți copii se jucau. Ei și-au inchipuit o luptă a moldovenilor cu hoardele cotropitoare ale tătarilor. Din nefericire, joaca devine realitate, tătarii năvălesc cu adevărat, iar Mitruț rămâne agățat de stejar și abandonat de copii. Peste ani, Stefan cel Mare își razbună prietenul ucis în copilarie, ucigandu-l în bătălie pe hanul tătar, cel ce îl omorâse pe Mitruț.