Municipiul Chișinău și Orașul subteran al vinurilor – Cricova


Luni, este 1 decembrie, Ziua Națională a României, când se sărbătorește Unirea Principatelor Române și formarea României Mari la Alba Iulia, în anul 1918. Din păcate România Mare a disparut odată cu al II lea război mondial. Un teritoriu romanesc luat cu forța de comuniștii ruși, este provincia Basarabia. Încadrată de cele 2 râuri, Prut și Nistru, Basarabia a fost divizată și împărțită în anul 1940 de către conducatorul rus Stalin, astfel încât, regiunile Hotin, Cetatea Albă și Ismail au fost anexate Ucrainei, iar provincia Transnistria (care nu a aparținut Basarabiei) a fost alipită acesteia din urmă.

Astăzi, Republica Moldova este împărțită în 37 de raioane și 2 unități teritoriale autonome: Găgăuzia și Transnistria. Capitala regiunii Transnistria este la Tiraspol , iar populația acestei zone este împărțită aproximativ egal : moldoveni, ruși și ucrainieni.

Referitor la populația Găgăuziei, aici se găsește o populatie formată din turci, bulgari și rusi. În timpul ocupatiei sovietice în Republica Moldova, aici s-a desfășurat un proces de rusificare forțată, iar populația românească  a fost deportată și persecutată.

DSCF2373

Populația Republicii Moldova este de 3559500 locuitori, suprafața este de 33846 kmp, iar moneda este leul moldovenesc. Plățile se pot face direct cu cardul, dar se pot scoate bani și de la bancomate, lei moldovenești sau Euro.

Se poate trece vama spre România cu 2 pachete de țigări și 3 litri de vin. Tarifele pentru telefonie sunt foarte scumpe, deoarece Moldova nu este țara UE. O modalitate ieftină de vorbit este folosirea aplicațiilor Viber, Skype,etc. În Parcul Stefan cel Mare din Chișinău există conexiune wi-fi publică gratuită.

 

statuie stefan cel mare

DSCF2545

Republica Moldova este cunoscută în Europa pentru industria vinului. Astfel, Crama Mileștii Mici a intrat în Cartea Recordurilor, pentru cea mai mare colecție de vinuri din lume. Altă cramă importantă este Cricova, despre care o să amintim mai jos.

Orașul Chisinău este capitala Republicii Moldova și are o suprafață de 120kmp și o populație de 785000 locuitori. Atestarea documentara a orașului a avut loc la 17 iulie 1436. Este un oraș înconjurat de parcuri și cu monumente conservate din secolul XIX. La Chișinău își desfășoară activitatea conducerea țării, guvernul și parlamentul.

DSCF2548

Ca locuri de distracție găsim căteva cluburi și renumitul mall Moldova.

malldova

Ca obiective turistice principale putem vedea :  Arcul de Triumf, Statuia lui Stefan cel Mare, Aleea Clasicilor din Parcul Ștefan cel Mare(toate acestea fiind situate în Piața Marii Adunări Naționale). La marginea orașului se găsesc 2 crame renumite: Crama Cricova (cea mai mare cramă cu traseu subteran din Europa) și Crama Milești.

Această prezentare necesită JavaScript.

Centrul orașului este situat lângă Parcul Ștefan cel Mare, acolo unde se găsește și statuia domnitorului. În acest parc se afla o alee numită Alea Clasicilor – o alee cu statuile marilor scriitori români. Mergand din parc pe bulevardul Ștefan cel Mare  se ajunge în fața „Teatrului de Operă și Balet”, construit în timpul ocupației sovietice. În apropierea Arcului de Triumf se află catedrala orodoxă „Nașterea Domnului”.

Aleea Clasicilor din Parcul Stefan cel Mare.

Aleea Clasicilor este situată în zona centrală a parcului și a fost inaugurată la 29 aprilie 1958. Inițial pe  Aleea Clasicilor au fost instalate 12 busturi de personalități născuti în provincia istorică Moldova. Aceste busturi îi reprezintă pe : Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu Spatarul, Constantin Stamati, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Alexandru Donici, Alecu Russo, Alexandru Hajdeu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Vasile Alecsandri, Ion Creanga şi Mihai Eminescu.

Dupa căderea comunismului, aleea a fost completată și cu busturi ale altor personalități din spațiul romănesc cum ar fi : Alexe Mateevici, Constantin Stere, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Ion Luca Caragiale, George Bacovia, Mihail Kogalniceanu, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, George Calinescu, Nichita Stanescu si Mircea Eliade. În anul 2009 este adaugat si bustul lui Liviu Rebreanu.

Pentru a începe vizita se poate intra dinspre Hotelul Codru și se poate traversa parcul pe mijloc spre Bdul Stefan cel Mare și Sfânt.

Aleea principala dinspre hotelul Codru este încadrată de 2 alei în forma literei “V”.

  • Pe ramura din stanga zărim busturile lui : Mircea Eliade, George Călinescu și Mihail Sadoveanu
  • Pe ramura din dreapta zărim busturile lui : George Coșbuc, Tudor Arghezi si Mihail Kogălniceanu

Pe aleea principală zărim în continuare busturile lui:

  • pe partea stăngă: Grigore Vieru, Liviu Rebreanu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Lucian Blaga și Constantin Stere
  • pe partea dreaptă : Ion Luca Caragiale, George Bacovia, Octavian Goga și Alexe Mateevici

Aleea principala continuă cu un capitel cu bustul lui Aleksandr Puskin și cu o fantana rotundă foarte mare. Dupa făntână, alea principală este intersectată de o alee perpendiculara.

Astfel pe aleea perpendiculară zărim busturile lui:

  • pe partea stângă apar: Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu și Alecu Russo
  • pe partea dreaptă : Ion Crangă, Vasile Alecsandri si Alexandru Hajdeu.

După ce trecem de aleea perpendiculară, pe aleea principală ( care merge spre Bdul Stefan cel Mare și Sfânt ), mai găsim câteva busturi.

  • stânga  : Alexandru Donici, Gheorghe Asachi si Dimitrie Cantemir
  • dreapta  : Constantin Negruzzi, Constantin Stamate și Nicolae Milescu Spatarul

La capătul aleii principale se sfârsește parcul în Bdul Stefan cel Mare și Sfânt, bulevard care face parte din Centrul Orașului.

„Teatrului de Operă și Balet”

Vila urbană a lui V. Herta 1906

2 muzee atrag în mod deosebit: Muzeul de Etnografie și de Istorie Naturala (cel mai vechi muzeu din Chisinau (1889)) și Muzeul National de Istorie al Moldovei.

Un alt obiectiv important este Catedrala „Schimabarea la Față”

Biserica este o adevarată operă de artă, iar iconostasul este fabricat din lemn de brad suflat cu aur, de mesterul S Kirilov.

În 1906 pictorul Pavel Piskariov a decorat pereţii, coloanele, arcurile şi bolţile cu bordură în stil bizantin; cupola a ornamentat-o cu stele din metal pe un fundal albastru; de asemenea a executat copiile icoanelor cu cei patru evanghelişti şi una cu Maica Domnului cu Pruncul în braţe după originalele executate de celebrul pictor rus V. Vasneţov. Podeaua bisericii era din parchet de stejar, ferestrele cu zăbrele metalice aveau sticlă de Varşovia, acoperişul metalic era suflat cu aur ca şi cele cinci cruci.”

Gara din Chișinău

Gara a fost construită în anul 1870 și a fost deschisă în anul 1871 la inaugurarea căii ferate Tiraspol – Chișinău. Primul tren sosit în gara Chișinău a fost la 28 august 1871, conform plăcii comemorative asezate pe peretele gării. Este o construcție din piatră tencuită la suprafață.

De aici se pleacă și spre țara noastra cu trenul IR Prietenia, Chișinău București Nord cu punctul de frontiera la Ungheni.

În gara Ungheni se schimbă boghiurile trenului, trecându-se astfel de la ecartamentul larg specific țărilor ex-sovietice la ecartamentul mediu specific țărilor europene

gara Ungheni

Pentru cei care ajung la Chișinău, recomand bomboanele locale „BUCURIA”. Se pot degusta aceste bomboane direct la magazinul fabricii Bucuria.

DSCF2568

DSCF2569

La ieșirea din Chișinău spre Leușeni, se găsește o zonă de picnic amenajată, pe malul Iazului Danceni.

Un ghid turistic al orașului Chișinău, se găsește în link.

Crama Cricova – Orașul subteran al vinurilor

 

DSCF2507

Orașul subteran al vinului este un loc unde istoria și arheologia se impletesc armonios. Încă din secolul XIV de aici se extrăgea calcarul, care era folosit la construcția de clădiri în Țara Moldovei.

DSCF2433

În a doua jumatate a secolului XX, Academicianul P. Ungureanu efectuează primele experimente de fabricare a spumantelor clasice, în interiorul minei de calcar. Aceasta deoarece temperaturilor de 12 -14 grade Celsius și umiditatea de 90-95%, permiteau pastrarea vinului în condiții optime.

DSCF2496

In anul 1952, a fost creat Orașul subteran al vinurilor, cu o suprafață totală de 53 hectare.

DSCF2522

Dacă se unesc toate străzile, se ajunge la o stradă lungă de 120 km. Din această lungime aproximativ pe 40 km distanță se extrage calcarul, iar restul de 80 km sunt pentru vinărie.

Vinul se păstrează în butoaie de stejar cu o capacitate de la 4 la 8 tone. Procesul de maturare durează până la 8 ani. La cea mai mare adâncime se găsește fabrica de producere a vinului spumant. Un film postat de mine mai jos, arata cum are loc acest proces.

Vizita la Cricova și degustarea vinurilor se face cu programare în prealabil, iar transportul în orașul subteran este realizat cu ajutorul mini-carului electric.

DSCF2437

Se fac mai multe opriri pe acest traseu, în care străzile au nume cu specificație viticolă. De-alungul lor se găsesc butoaie mari de stejar, în care se ține vinul la maturat.

Exemplu de străzi: Cabernet, Dionis, Chardonnay, Codru, Firu Ariadnei…. (http://www.cricova.md/beciurile-strazi-subterane.php).

Jos se găsesc și sălile de degustare, frumos amenajate cum ar fi : Sala Europeană (cu vitraliile care redau vița de vie de-alungul anului); Sala Fundul Mării (care simbolizează adancurile Măriî Sarmatice, care acoperea în Miocen și o parte a țării noastre ; Sala cu Semineu ; Casa Mare si Sala Prezidențială.

Înainte de sălile pentru degustare, se vizitează Oenoteca din Cricova. Oenoteca a fost înființată în anul 1954 prin construcția unei săli cu rafturi, unde sunt depozitate diferite colecții de vinuri din lume. Aici găsim colecțiile de vinuri private ale conducătorului nazist Goring, precum și colecțiile a numeroase personalitați ale lumii: președinti, oameni de afaceri, savanți, oaspeții de seamă care au vizitat crama și care au și pozele expuse în sala de depozitare.

Printre colecțiile de vinuri, apar și cele ale Angela Merkel, Victor Ponta, Traian Băsescu, Vladimir Putin…

 

Tot la Cricova este amenajat și un frumos muzeu al istoriei viței de vie.

P.S. Mulțumesc prin acest articol, sefului meu, domnului Alexandru (prietenul și colaboratorul nostru), care ne-au înlesnit vizita la Cricova. Mulțumesc deasemenea și lui Simeon, prietenul și colegul meu care mi-a fost ghid prin acest oraș frumos, Chișinău.

15 gânduri despre “Municipiul Chișinău și Orașul subteran al vinurilor – Cricova

  1. O excursie de suflet în R. Moldova, în frumosul oraș Chișinău s-a dovedit o excursie fructuoasă, cu imagini și detalii interesante. Astfel, am putut și noi vizitatorii blogului tău să surprindem în diverse ipostaze renumitul oraș subteran al vinurilor de la Cricova cu explicații și detalii binevenite și interesante, pentru care îți mulțumesc. Toate cele bune și un sfârșit de săptămână agreabil !

    Apreciază

    1. Multumesc pentru vizita si va doresc calatorie placuta. Cu ajutorul lui Dumnezeu am sa mai revin cu alte articole despre acest oras si despre provincia romaneasca Basarabia. Trebuie sa cunoastem si teritoriile tarii noastre luate cu japca de vecini.
      O zi buna va doresc!

      Apreciază

  2. Pingback: Vizita la Muzeul National de Istorie a Moldovei – Chisinau | peregrinprinlume

  3. Pingback: Hoinarind prin Lvov | peregrinprinlume

  4. Pingback: https://peregrinprinlume.com/2014/11/28/municipiul-chisinau-si-orasul-subteran-al-vinurilor-cricova/ – Literele sufletului meu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.