Publicat de: peregrinprinlume | Noiembrie 22, 2015

Defileul Jiului

Unul din cele mai spectaculoase drumuri din Romania este DEFILEUL JIULUI. Acest defileu este situat intre Muntii Valcan si Muntii Parang (intre care serpuiesc apele sinuoase ale raului Jiu) si face parte din Parcul National Defileul Jiului.

DSCF6389

Alaturi de soseaua care il traverseaza (aproximativ 30 km) o priveliste cu totul deosebita este data de calea ferata Tg Jiu – Petrosani, cale ferata care trece de o parte si de alta a soselei DN66 prin numeroase tuneluri sapate in munte (38 la numar), 27 de viaducte si 2 poduri cu arc invers (poduri rezistente si frumos lucrate). Calea ferata electrificata are 4 statii CFR pe teritoriul parcului: Meri, Lainici, Pietrele Albe si Strambuța. Drumul de Fier a fost construit  intre anii 1924 – 1948 in mai multe etape si este o capodopera a ingineriei romanesti. Desi a fost inceput pe timpul monarhiei, ultima etapa de constructie a caii ferate apartine regimului comunist condus la acea vreme de Gheorghe Gheorghiu Dej.

 

In acelasi timp Defileul Jiului desparte si grupa Muntilor Parang de grupa Muntilor Retezat – Godeanu. Defileul Jiului incepe la nord de localitatea Bumbesti si continua pana in dreptul localitatii Iscroni (unde are loc confluenta celor 2 izvoare ale raului Jiu). La mijlocul defileului se gaseste localitatea Lainici cu frumoasa manastire cu acelasi nume. De aici pornesc numeroase trasee montane prin Muntii Valcan pe la schitul Locurele si prin Muntii Parang.

DSCF6386

Raul Jiu are 2 izvoare : cel din est care izvoraste din masivul Parang trecand prin oraselul minier Petrila si cel vestic care porneste din Muntii Retezat si strabate frumoasele localitati miniere Campul lui Neag, Uricani, Lupeni si Vulcan. Cele 2 izvoare se unesc in localitatea Iscroni formand astfel Jiul propriu zis. Lungimea totala a raului Jiu este de 260 km. Jiul se varsa in fluviul Dunarea la Bechet.

La data editarii acestui articol soseaua din Defileul Jiului este in reconstructie, lucrandu-se la covorul asfaltic si la efectuarea santurilor de scurgere a apei. Pe portiunile pe care s-a terminat asfaltarea se recunoaste calitatea lucrarii (este un asfalt turnat perfect, fara denivelari, cu panta asa cum trebuie pentru a nu retine apa pe sosea). Traficul se desfasoara pe unele portiuni cu ajutorul semafoarelor.

DSCF6394_cr

In mijlocul muntilor care inconjoara Defileul Jiului s-au asezat inca din cele mai vechi timpuri stramosii nostri daci. Lantul muntos din nord format din masivele : Lotru, Candrel, Sureanul si Retezat, precum si lantul muntos din sudul defileului format din masivele : Capatanii, Parang, Valcan, Retezat, Godeanu si Tarcu au constituit o fortareata naturala a dacilor impotriva navalitorilor romani. In cuprinsul acestor munti a fost asezata capitala Regatului Dac la Sarmisegetusa Regia pe culmea Godeanu. Aceasta capitala era aparata de un sistem de fortificatii format din 12 -14 cetati dacice risipite in muntii enumerati mai sus.

Dintre cele mai importante amintim (descrierea in detaliu) :

  • Sarmizegetusa Regia – capitala regatului dac situata in satul Gradistea de Munte, comuna Orastioara, judetul Hunedoara
  • Cetatea dacica de la Costesti situata in satul Costesti, comuna Orastioara, judetul Hunedoara
  • Cetatea dacica de la Blidaru situata in satul Costesti, comuna Orastioara, judetul Hunedoara
  • Cetatea dacica de la Luncani – Piatra Rosie situata in satul Luncani, judetul Hunedoara
  • Cetatea dacica de la Banita situata in satul Banita, langa Orasul Petrosani, judetul Hunedoara
  • Cetatea dacica de la Capalna situata in satul Capalna, judetul Alba

DSCF6388

Actuala sosea din Defileul Jiului a fost construita in anul 1880 si face legatura intre Oltenia si Transilvania. Pe timpul dacilor legatura dintre Oltenia si Transilvania se facea prin Trecatoarea Vulcan pe ruta : Targu Jiu – Turcinesti – Simbotin – Arsuri – Schela – Valcan – Iscroni (actualul drum judetean DJ664). Acest drum vechi a fost a doua cale de acces intre Dacia, Transilvania si Oltenia, dupa cea prin Muntii Parang (actuala Transalpina).

In timpul razboaielor daco-romane (101 – 102 d. Hr. si 105 – 106 d. Hr) o parte din armatele romane au trecut in Transilvania prin Pasul Valcan pe acest drum dacic (DJ664).

harta cetati dacice

Dacia inainte de cucerirea romana (manual istorie EDP )

Mai tarziu in anul  1600 domnitorul Mihai Viteazu trecea in Transilvania pe acelasi drum pentru a uni cele 3 tari romane.

In anul 1817, Tudor Vladimirescu, nascut in localitatea Vladimir din judetul Gorj, avea sa porneasca revolutia impotriva turcilor din zona Jiului. Va primi sprijinul manastirilor din defileu si din judet : Motru, Tismana, Bistrita si Lainici.

La Manastirea Lainici Tudor Vladimirescu a stat ascuns deghizat in calugar, pentru a nu fi prins de otomani impotriva carora luptase alaturi de tarul Rusiei in anii 1806 – 1812.

DSCF6406

In aul 1916 in Defileul Jiului aveau loc puternice lupte intre armata germana si armata romana condusa de Generalul Ion Dragalina (mort langa Manastirea Lainici din cauza ranilor capatate in lupta).

Parcul Naţional Defileul Jiului (PNDJ) ocupa o suprafata de peste 11.100 hectare, impartita intre judetele Gorj si Hunedoara, zona fiind acoperita de paduri de fag si de gorun (85%).

In zona parcului sunt amenajate 2 trasee tematice: „Traseul Povestile Padurii” si „Traseul Defileul Jiului si comorile sale” (vezi brosura site-ului Parcului National Defileul Jiului).

Printre obiectivele turistice din Defileul Jiului se numara si cele de pe teritoriul administrativ al municipiului Bumbesti Jiu : Sfinxul Lainicilor si Stancile Rafaila – rezervatii geologice, Manastirea Lainici si Schitul Locurele, Manastirea Visina

 Alte obiective din zona defileului Jiului:
  • „Ruinele castrului roman de piatra si asezare civila din sec II si III pe malul stang al Jiului de o parte si de alta a drumului national.
  • Castrul roman de pamant si asezare civila din sec. I – II  in locul numit „Vartop” la 1 km de localitate.
  • Ruinele din epoca medievala sec XIV – XV  in fostul sat valea Sadului in punctul „Luncani”.
  • Castrul roman de pamant din sec. I – II din satul Plesa pe malul drept al Jiului la 1 km vest de sat.
  • Biserica „Sfantul Nicolae” (1763) , sat Lazaresti
  • Biserica „Sfanta Treime” a Manastirii Visina (sec. XIV) cu ruinele turnului Clopotnitei 
  • Biserica de lemn Sfintii Voievozi (1706) refacuta in anul 1824 din satul Plesa.
  • Biserica „Schimbarea la fata” (1702) din satul Tetila.
  • Muzeul arhitecturii populare, Cula Cornoiu (sec. XVIII), biserica „Sfantul Ioan Botezatorul” (1820), case si conace taranesti, instalatii agricole, in satul Curtisoara.

Acestor obiective li se adauga si traseele montane care se pot efectua in Muntii Valcan si Muntii Parang, dar si numeroasele pesteri, chei si forme carstice din acesti munti (care pot fi parcurse deasemenea).

MANASTIREA LAINICI.

Manastirea Lainici este asezata la mijlocul defileului Jiului, la 25 km distanta de Petrosani si 32 km de Targu Jiu. Deoarece istoria sa se pierde in negura timpului, se considera ca data de plecare anul 1817 (conform inscriptiei bisericii actuale). Hramul bisericii este „Izvorul Tamaduirii”.

DSCF6397

La „Izvorul Tamaduirii” din 1990 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserica-catedrala de catre Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Nestor al Olteniei. Biserica a fost începuta, proiectata schematic si construita pana la stadiul de finisaje de catre ing. Ioan Selejan, actualmente Preasfinţitul Episcop al Covasnei si Harghitei.

DSCF6398

„Noua biserică-catedrală din Mănăstirea Lainici este inedită prin planul său arhitectonic, cuprinzând două biserici suprapuse. Acest lucru a fost impus pe de o parte de planul fizic al terenului, care este în pantă, acesta creând necesitatea unui demisol. Pe de altă parte, precum se cunoaşte, Istoria Bisericii Creştine până în zilele noastre a cunoscut două perioade fundamentale: prima perioadă de la anul 1 până la anul 313, respectiv până la Edictul de la Milano al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, „perioada bisericii din Catacombe”, în care s-a vărsat cel mai mult sânge şi au murit milioane de mucenici pentru Hristos, acesta fiind fundamentul şi temelia Bisericii Creştine; şi a doua perioadă, de la anul 313 până în zilele noastre. Asemeni împărţirii Istoriei Bisericii Creştine în aceste două perioade fundamentale, s-a împărţit şi planul arhitectonic al noii biserici.” http://www.manastirealainici.ro/

DSCF6399

DSCF6400

DSCF6403

DSCF6404

DSCF6405

DSCF6408

SCHITUL LOCURELE – detalii la http://www.locurele.manastirealainici.ro/

La acest schit se poate ajunge din fata Manastirii Lainici, urmand indicatorul.

DSCF6395

DSCF6407

P.S. Timpul nu mi-a permis sa cunosc si sa va descriu toate aceste obiective, ele sunt o provocare si pentru mine si abia astept sa am ocazia sa pot sa le vizitez pe indelete si sa pot sa descopar pe deplin frumusetile acestor locuri unice in Romania si cu o bogata incarcatura istorica.

Anunțuri

Responses

  1. Foarte frumos articol, cu informații de calitate și imagini pe măsură care pun în evidență Defileul Jiului, unul din cele mai spectaculoase și sălbatice defileuri din Munții Carpați atât de bogat în evenimente, cu locuri istorice sau de legendă încă de pe vremea geto-dacilor, cu peisaje unice și impresionante de o parte și de alta a Jiului. Mi-a plăcut că ai prins detaliile din arhitectura mănăstirii Lainici, într-adevăr inedită.
    O săptămână rodnică cu toate cele bune !

    • Multumesc la fel si ma bucur ca ti-a placut artcolul. Punctul forte al acestei prezentari cred ca il reprezinta documentarul care l-am gasit pe youtube (felicitari celor ce l-au realizat!), documentar care descrie si prezinta construirea caii ferate din defileu, o capodopera a ingineriei romanesti din perioada interbelica. O saptamana binecuvantata in continuare !

  2. Într-adevăr, ai pefectă dreptate. Acest documentar a arătat, nu numai frumusețile defileului Jiului, tenacitatea lui de-a lungul mileniilor de a-și face loc printre munți, dar pune în evidență și tenacitatea, elanul oamenilor de a construi drumul de fier Bumbești-Livezeni prin defileu și a realiza o cale de comunicare între cele două regiuni istorice: Transilvania și Oltenia. O lucrare de proporții, de o importanță deosebită (economică, turistică și politică) care a început în timpul domniei lui Ferdinand I și s-a finalizat în timpul regimului comunist. Toate cele bune !

  3. […] Mergand de la Uricani spre Cheile Butii intalnim pe partea stanga la iesirea din acesta, drumul judetean DJ672C care duce la Lacul Valea de Pesti si la cabana cu acelasi nume. Acest lac este una din principalele surse de alimentare cu apa ale orasului Uricani. Daca se merge in continaure pe acest drum judetean se ajunge la frumoasele Chei ale Sohodolului. (Din spusele localnicilor am inteles ca drumul este prost, asa ca daca vreti sa ajungeti pe Cheile Sohodolului, faceti un ocol pe frumosul Defileu al Jiului) […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: