Hoinarind prin Lisabona – partea a II-a


Astazi vom continua plimbarea noastra prin Lisabona trecand in revista alte obiective turistice interesante ale orasului.

PARCUL NATIUNILOR ( PARQUE DAS NACOES)

Cel mai rapid mod de a ajunge in Parcul Natiunilor este cu metroul ( statia ORIENTE ) sau cu autobuzul 28 de la Piata Comertului (Praca do Comercio). Peste drum de statia de metrou Oriente se gaseste mall-ul Vasco da Gama unde la etaj in zona restaurantelor cu aproximativ 7 euro se poate lua un fel de „meniul zilei” care contine o portie consistenta de friptura cu garnitura de cartofi prajiti si orez. (ciudata asociere, dar este foarte gustoasa).

Primul popas il vom face la PODUL VASCO DA GAMA

Parcul Natiunilor a fost deschis si inaugurat in anul 1998 cand s-au sarbatorit 500 de ani de la sosirea marelui navigator Vasco da Gama in India.

Vasco da Gama (1460-1524) a fost primul explorator care a descoperit calea maritima dintre Europa si India fiind ajutat de descoperirile lui Bartolomeo Diaz. La 5 aprilie 1524 Vasco da Gama este numit ca „Vicerege al Indiei” de catre regele Jaoo al III lea. Perioada in care India a fost colonie a Portugaliei a fost foarte importanta pentru dezvoltarea statului portughez datorita mirodeniilor, perlelor si bogatiilor aduse din aceasta. In anul 1880 osemintele lui Vasco da Gama sunt aduse la Manastirea Jeronimos din cartierul Belem al Lisabonei. (o vom prezenta mai jos).

Această prezentare necesită JavaScript.

Cel mai lung pod rutier din Europa poarta numele marelui navigator portughez si se intinde pe o lungime de 17,2 km traversand estuarul fluviului Tajo legand orasele Sacavem de Montijo. Constructia podului a inceput in anul 1995 si a durat pana in 1998 cand spuneam ca sa inaugurat Parcul Nationilor. Podul este o capodopera a tehnicii fiind proiecat sa reziste la un cutremur de 4 ori mai mare ca cel din Lisabona in 1755. Stalpii de sustinere ai podului au fost ingropati la 85 de metri sub nivelul marii. Latimea podului este de 30 metri, iar deschiderea principala are 450 metri.

TURNUL VASCO DA GAMA – are o inaltime de 145 de metri si langa el este situat hotelul Myriad

TELECABINA – permite deplasarea pe o lungime de 1230 m deasupra falezei la o inaltime de 30 metri, punctul de plecare fiind la Ocenario. Se pot achizitiona bilete tur si tur – retur. De sus din telecabina se poate admira podul Vasco da Gama in toata splendoarea, turnurile gemene Sf. Arhangheli Gabriel si Rafael, precum si intreg parcul.

Turnurile gemene SFINTII ARHANGHELI GABRIEL SI RAFAEL – Fiecare turn are o inaltime de 110 metri cu o arhitectura inspirata de simplitatea si eleganta unei nave. Noaptea cele 2 turnuri sunt luminate in partea de sus.

Această prezentare necesită JavaScript.

OCEANOGRAFUL DIN LISABONA – OCENARIO DE LISBOA

Oceanograful din Lisabona a fost proiectat de Peter Chermaeff fiind unul din cele mai mari din Europa continand peste 8000 de pesti si animale marine. Aici exista un acvariu principal in care intra aproximativ 5 milioane de litri de apa de mare si sunt prezenate 4 habitate marine. Aici intalnim pasari, nevertebrate, pesti, amphibieni, mamifere, plante si alge.

Această prezentare necesită JavaScript.

Programul de vizitare – 10-19 iarna si 10-20 vara. Ultima intrare este cu o ora mai devereme de terminarea programului.

Aici se gasesc expozitiile permanente care cuprind acvariul si pasarile, precum si expozitiile temporare. In interiorul muzeului exista un traseu marcat care va arata pe unde sa mergeti, traseu care se opreste la restaurantul de la Oceanograf si la magazinul de souveniruri.

Această prezentare necesită JavaScript.

Prima incapere pe care o vizitam la etajul superior (etajul 2) este zona cu pasarile din nordul Oceanului Atlantic (papagalii de mare, randunica de mare, garia, pinguinii lui Magelan si pinguinii arctici) si zona cu Padurea tropicala indiana. Informatiile despre fiecare animal sunt afisate pe pereti si deasemenea se poate asista la hranirea acestora la orele stabilite. Urmeaza acvariul principal de la etajul 2 unde gasim aproape toate tipurile de pesti, amphibieni, nevertebrate din oceanele lumii fiecare cu explicatia sa. Se pot asculta inregistrarile cu sunetele scoase de diferiti pesti marini : delfini, balene, etc. Pentru copii, dar si pentru oamenii mari este ceva de vis asa ca nu ratati acest obiectiv daca ajungeti la Lisabona.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cartierele : ALCANTARA si CAIS DO SODRE

STATUIA REGELUI ISUS HRISTOS

In anul 1934 Patriarhul Lisabonei, cardinalul D.Manuel.G. Cerejeira aflat in vizita in Brazilia vede la Rio de Janeiro Statuia lui Isus Hristos si placut surprins de maretia acestui monument doreste sa construiasca si la Lisabona un monument identic. In anul 1939 in timpul primului razboi mondial ideea construirii unui monument ca cel din Brazilia a revenit. Astfel la Fatima pe data de 20.04.1940 la intalnirea episcopilor portughezi acestia au facut o fagaduinta lui Dumnezeu cum ca daca Portugalia va fi ferita de razboi ei vor ridica un monument in cinstea Domnului nostru Isus Hristos, ca un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru omenire. Si intreadevar Portugalia nu a intrat in razboi asa ca episcopii au pornit strangerea de fonduri pentru constructia monumentului.

Această prezentare necesită JavaScript.

La 18 decembrie 1949 a fost pusa piatra de temelie a monumentului lui Isus Hristis, pentru ca in ziua de Rusalii in anul 1959 statuia sa fie terminata si inaugurata.

Această prezentare necesită JavaScript.

De sus aveti o frumoasa panorama asupra Podului 25 aprilie, cartierele Belem, Alfama si Piata Comertului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Accesul se face cu autobuzul 753 din Piata Marques de Pombal si se coboara la ultima statie dupa trecerea podului 25 aprilie. De acolo se traverseaza pe pasarela soseaua nationala si se urmareste indicatoarele spre Statuia lui Isus.

PODUL 25 APRILIE

Podul 25 aprilie prin constructia sa aminteste de celebrul pod Golden Gate din San Francisco a fost deschis traficului rutier si feroviar in anul 1966 facand legatura intre Lisabona si malurile sudice ale fluviului Tejo. Lungimea podului este de 2,3 km, stalpii de sustinere au o lungime de 200 metri, iar inaltimea podului desupra raului este de 70 metri. Numele initial al podului era Podul lui Salazar de la numele dictatorului care a condus Portugalia intre anii 1932-1968. Numele actual vine de la data la care regimul lui Salazar a fost inlaturat de la putere pe 25 aprilie 1974.

Cartierul BELEM

Cartieul Belem este un cartier al Lisabonei cu o istorie maritima bogata datorita asezarii sale pe malurile raului Tejo si implicit cu Oceanul Atlantic. De aici a plecat si sa intors Vasco da Gama in anul 1497 cand descopera calea maritima spre India. In cartier se gaseste chiar si Muzeul Marinei (pe care imi pare rau ca nu am putut sa il vad, deoarece se terminase programul de vizitare).

Manastirea construita aici (unul dintre punctele de atractie ale cartierului) – Manastirea Sf. Ieronim – sta ca dovada descoperirii rutei maritime spre Orient, descoperire care a dus la cea mai infloritoare perioada a statului portughez. In manastire se gaseste si mormantul marelui navigator Vasco da Gama. Langa manastire se gaseste Turnul Belem si Muzeul de Arheologie.

TURNUL BELEM

Turnul Belem este parte a Patrimoniului Mondial Unesco. Descoperirile navigatorilor portughezi au transformat Lisabona in centrul comercial principal al lumii in secolele XV și XVI. Pentru a proteja orașul, regele João II a conceput un proiect pentru a apăra Lisabona de navele inamice construind in 1514 Turnul Belem proiectat de arhitectul Francisco de Arruda.

Designul unic al turnului include un bastion modern care iese peste râu. Regele Manuel I a dorit în mod clar ca Turnul Belem sa fie un simbol durabil al domniei sale puternice, reprezentând stema regala, sfera armilara si crucea Ordinului lui Hristos.

Această prezentare necesită JavaScript.

MANASTIREA SF. IERONIM

Manastirea Jerónimos este un monument national inclus in patrimoniu mondial UNESCO în 1983. Regele Manuel I a construit o manastire mare in apropierea locului în care infantele D. Henrique a ordonat construirea unei biserici la mijlocul secolului al XV-lea prin invocarea Sf. Mary din Belém. Pentru a imortaliza memoria Infantei, pentru devotamentul sau intens fata de Fecioara Maria si credinta in Sfantul Ieronim, in 1496, regele Manuel I a hotarat sa infiinteze Manastirea Sf. Maria din Belém. Donata calugarilor din Ordinul Sf. Ieronim, astazi este cunoscuta sub numele de Manastirea Jerónimos. Un panteon al dinastiei Avis-Beja, in secolul al XIX-lea biserica a devenit mormantul navigatorului Vasco da Gama și a poetului Luís de Camões.

Această prezentare necesită JavaScript.

P.S. Ceea ce am prezentat in aceste articole este doar o mica parte din ce se poate vedea in Lisabona si sper ca va vor fi de folos in calatoriile viitoare. Pentru un studiu mai complet va las link-urile din articol impreuna cu urmatoarele surse de informare :

  1. https://www.visitlisboa.com/lisbon
  2. http://www.lisbon-tourism.com/ro/
  3. http://www.mihaijurca.ro/?s=lisabona

4 gânduri despre “Hoinarind prin Lisabona – partea a II-a

  1. Pingback: Istoria orasului Barcelona si Colina Collserola Tibidabo | peregrinprinlume

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.