A venit și ziua în care să amintesc câteva cuvinte despre orașul meu natal, orașul Băicoi. În funcție de timpul avut voi publica câteva articole despre acest oraș minunat și liniștit așezat în zona deluroasă a județului Prahova.

Vom începe descrierea noastră cu prezentarea unui vechi cartier al orașului Băicoi, cartierul Țintea. Acest cartier a avut o contribuție importantă  la dezvoltarea economiei românești, începând cu anul 1895, perioada interbelica și până la venirea regimului comunist, datorită petrolului exploatat din această zonă.

La redactarea acestui material am folosit printre altele și informațiile preluate dintr-o carte recent achiziționată și anume Monografia comunei Țintea, scrisă de învățătorul Gh.I Popescu și apărută în anul 1945 la „Tipografia de artă Dumitru Mircescu, Str. Târgșor no 10, Ploiești”. (citatele dintre ghilimele apartin acestei monografii). 

Cand am intrat în posesia acestei monografii, am decis să împărtășesc cu dumneavoastra ceea ce am aflat si eu (este o carte de colecție foarte rară)

Prin reforma adminstrativă din anul 1864 cele doua sate, Băicoi și Țintea, aparțineau de plașa Filipești. Înainte de a face parte din orașul Băicoi, comuna Țintea era alcătuită din 3 sate : Țintea, Liliești și Dâmbu. În anul 1968 comuna Țintea va fi alipită orașului Băicoi.

Numele satului ȚINTEA provine conform legendei de la un oarecare cioban Gheorghe, care se sprijinea într-un baston de frasin, țintuit peste tot cu „ținte” cu floare de alamă, ce străluceau puternic sub soarele aprins de vară. De la acest toiag, ciobanul așezat pe aceste meleaguri ar fi fost poreclit „Ținteanul”, de unde și numele comunei Țintea.

Legat de numele satului LILIEȘTI circulă doua legende. Conform primarului satului, Stoica Antonescu (primar între anii 1908 -1911), numele satului provine de la „liliecii” de noapte  ce zburau pe deasupra cimitirului și de la copacii de liliac, care înconjurau biserica. Conform lui Gheorghe Butaru, vis a vis de școală exista o pădure de liliac, în locul căreia a fost construit un mic adăpost pentru vitele și cărăușii ce coborau cu sare dinspre satul Telega.

Un alt nume mai vechi este cel de „Gruiul”, nume de origine latină, care însemană muchie de deal sau înălțime. (conform Stoica Antonescu).

Numele satului DÂMBU provine de la pârâul Dâmbu, afluent al râului Teleajen, care izvorăste dintr-un dâmb (izvorul pârâului se găsește în zona adminstrativa a satului Scorțeni).

În partea de est a comunei Țintea se mai află un mic cătun cu numele de PRUNĂREȘTI, astăzi zona Țintea Baracă. Numele cătunului provine de la livezile de pruni.

Comuna Țintea a devenit cunoscută datorită resurselor de petrol. În toamna anului 1895 s-au organizat primele exploatări petrolifere, în urma concesiunilor evreului Samuel Gondoș din București.

Pe „Seninul”, în Valea Stelei, primele puțuri săpate în anul 1883 (adâncime maximă de 72 m), au fost de parafină. În anul 1895 apare prima societate de exploatare a petrolului, o societate olandezo -română. La câteva luni apare o alta societate , Orion. Urmează Societatea Drader (1896, numită și Alfa Columbia), Societatea româno belgiană (exploatarea Bănică Bunea în Dâmbu, 1899), Steaua Română (1897, cu sonda nr 5), Societatea Montana (1903), apoi Brittiș Oill (ultimele două trecând în administrarea societății Unirea).

La 31 decembrie 1940, existau în țară noastră 11 sonde cu adâncimi de peste 3000 m, iar toate acestea se găseau în Schela Țintea (9 sonde) și Schela Liliești (2 sonde). În lucrarea domnului învățător este prezentat istoricul tuturor societăților petrolifere amintite și sondele aferente acestora în zona comunei Țintea.

La începutul dezvoltării industriei petrolifere extragerea țițeiului se făcea într-un mod foarte rudimentar. Puțurile de petrol erau săpate cu mare trudă pînă la adâncimea de 70-100 m. ” Se foloseau ghionoaie, târnăcoape și lopeți, iar pământul se scotea cu hârdăul tras de un lanț ori sârmă cu ajutorul unui scripete. Abia dacă se putea săpa un metru pe zi, căci trebuia să se țămbruiască (să se pună ghizduri ca la fântână)…Pe măsură ce se afundau peicolul devenea tot mai mare, căci, deseori, se surpau pereții, acoperind pentru totdeauna pe săracii exploratori.”

Aerul din puț era primenit cu ajutorul unor foale de piele, iar mai târziu cu ventilatoare metalice. Când ajungeau aproape de stratul unde se bănuia a fi petrolul se folosea sonda – o vergea metalică groasă ca pe deget, lățită la capăt și prevăzută cu un mâner. Sonda se introducea 2-3 m în pământul din fundul puțului. Când se termina forarea, operatorul era scos rapid afară din puț. Se întâmpla ca „puțarul”, (persoana care efectua această operație), să moară de axfisierea cu gaze sau presiunea de 70 de atmosfere cu care era azvârlit petrolul afară.

După erupție petrolul era strîns în batale de unde era transportat cu butoaiele la Matița, Bucov, Ploiești pentru a fi prelucrat. Aici era fiert în alambicuri uriașe și se obținea petrolul lampant folosit la iluminarea orașelor (orașul Câmpina a fost al șaselea oraș din România iluminat cu petrol lampant). Păcura rămasă în urma procesului de distilare se folosea la unsul osiilor carelor, sau se arunca.

După anul 1900, exploatarea petrolului prin puțuri a fost înlocuită cu sisteme moderne de extracție, cu utilaje de fabricație americană sau canadiană.

Exploatările de petrol de la Țintea, Liliești și Băicoi, prezența rafinăriilor și a societăților străine de extracție a petrolului, au făcut ca Băicoiul să devină un important oraș petrolier mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial.

STAȚIUNEA BALNEO CLIMATERICĂ VALEA STELEI – LACUL SENINUL

O altă bogăție a comunei o reprezintă sarea. În localitate se găsesc izvoare cu apă sărată care își au originea în amestecul apelor de adâncime cu apele precipițiilor ce se infiltrează în pământ și spală depozitele de sare, de pe malul pârâului Dâmbu. „Masivul de sare care ține din Valea lui Dan și până în inima Băicoiului, are o lungime de aproximativ cca 6 km, o adâncime de 2800 – 3000 m, și o lățime ce variează între 60 m …și 1200 m pe Bobeica și Băicoi.”

Izvoarele de sare, cloro – sodice – sulfuroase – iodate ( cu temperatura de 25-30 grade C) prezente în zona și cunoscute sub numele de Valea Stelei sunt folosite pentru tratamentul de sciatică, reumatism, scrofuloză, rahitism, paralizie infantilă și sifilis.

Stațiunea balneo-climaterică Valea Stelei este o stațiune de interes local, unde vara vin sute de oameni la tratament. Perioada de tratament se desfășoară între lunile mai – septembrie.

Stațiunea posedă un lac cu nămol sapropelic de aproximativ 228 mp și o adâncime de 0,80 m, precum și  lacul principal, lacul Seninul, cu o suprafață de 1515 mp și o adâncime de 1,50 m. Apa minerală clorusodică din lacuri se întrebuințează sub formă de băi calde în cură externa. Nămolul se folosește sub formă de aplicări calde sau reci.

„John Deker, care avea concesiuni petrolifere pe Seninul Statului, a instalat cel dintâi o cabina unde făcea băi cu apa iodată, cloro-sodo-sulfuroasă, din isvoarele de pe Seninul. Dupâ expirarea concesiunii, lacurile au fost utilizate de locuitori, fără să li se dea o atențiune prea mare, deși analiza isvoarelor se făcuse mai înainte de 1902, dată când a fost întocmit dicționarul Academiei Române.

În urma avizului Ministerului Ocrotirilor Sociale Nr. 6794/928, Ministerul Industriei și Comerțului concesionează d. Ioan Ștefănică suprafața de 6 ha 3270 mp. pe timp de 50 ani.

Prin Decretul Regal Nr.72/931″ din 21 ianuarie 1931 se dă formă legală și definitivă concesiunei, astfel că în anul următor d.I. Ștefănică face niste cabine provizorii; deși intenția concesionarului era să le modernizeze, totuși vremurile cari au urmat după 1939 încoace au paralizat orice inițiativă”

Pe timpul regimului comunist, apa din lac era trasă cu ajutorul unei pompe și înmagazinată într-un rezervor de 5 mc. De aici era transferată într-un alt rezervor, unde era încalzită cu gaz metan. Stațiunea era prevazută cu cabinet medical, dușuri cu apă dulce, tonete alimentare și de artizanat. Sălciile din jurul lacului, aleile betonate și arbuștii confereau stațiunii un aspect foarte plăcut.

La data editarii articolului, baile nu sunt deschise pentru ca Romania este in stare de alerta. La data vizitei mele se efecuau lucrarile de amenajare si intretinere.

BISERICA CIOARA

La poalele dealului „Petroaica” se găsește o bisericuță mică cunoscută sub numele de „Cioara” (nume luat de la o fecioară care ar fi construit biserica în jurul anului 1790). Biserica are hramul „Sf. Mihail și Gavril”. Din lipsă de documente se consideră ca an al construcției acestei biserici, anul 1790. Pe una dintre icoanele bisericii, „Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, este trecută data de 30 iulie 1790. O altă icoană cu Domnul nostru Isus Hristos, are scris în partea de jos o inscripție în limba slavonă sau greacă, iar în partea stângă și dreapta scrie anul 1896 și Brașov – orașul de unde a provenit icoana.

” Până la 1890 biserica era netencuită. Câteva icoane prinse de grătarele pereților, dădea un aspect slab de locaș sfânt. Enoriașul Nic. Ștefănică de 73 de ani, povestește cum la intervenția lui în 1917, Germanii n-au mai luat clopotul bisericei, lăsându-l locului, ca un hatâr făcut celei mai vechi biserici din comuna Țintea…

Sf.Potir este argintat și poartă inscripția : „Oferit Bis. Țintea de Diamanta și George Gr. Sorescu din Ploesci 1893 octombrie”. Policandul este de alamă și are 22 de brațe, fiind donat de enoriași. Clopotul din bronz este cel mai vechiu din Țintea. Are – probabil – aceiaș vârstă cu a bisericei și este în greutate de 60 kg.”

Întrucât vechea biserică (construită din bârne de lemn) se degradase cu trecerea timpului, s-a luat hotărârea ridicării unui nou lăcaş de slujire. Astfel, între anii 1978-1980, vechiul lăcaş a fost înlocuit cu cel de astăzi, ridicat din zid de cărămidă.

Odata cu constructia noului lacas de cult vechile icoane s-au pierdut.

Am expus mai sus doar această biserică pentu că pana la reconstructie era incadrata ca monument istoric.

Conform monografiei amintite pe Dealul Brașoveanului, la cota 409 se mai puteau vedea în anul 1945 ruinele primei biserici din Țintea. Se crede că a fost ridicată în anul 1590 de către un grup mic de credincioși.

A doua biserică construită la Țintea a fost ridicată în anul 1853. Numărul mare de credincioși  a făcut ca această biserică să devină neîncăpătoare, astfel încât între anii 1912 -1914 a fost construită în spatele bisericii vechi un nou lăcaș de cult, actuala Biserică Duminica Tuturor Sfinților din Țintea. 

Alt lăcaș de cult ortodox este și  : Biserica cu hramul Sf.Nicolae din Liliești (construită în anul 1835)

D.p.d.v. istoric originea satului Țintea se pierde în negura timpului. În timpul domniei lui Burebista, teritoriul orașului Băicoi de astăzi a fost inclus statului geto dac. Astfel la Băicoi și la Țintea au fost descoperite urme ale așezărilor dacice.

La Țintea a fost descoperit un tezaur de tetradrahme (imitații dacice ale monedei lui Filip al II lea, regele macedonenilor, anul 341 î.Hr.).

Conform Monografiei Orașului Băicoi, scrisă de doamna profesor de geografie Constanța GIUCĂ, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de atestare documentara a orașului Băicoi în timpul domniei lui Mihai Viteazul, (1597 – 1997), găsim scris că pe teritoriul localității Țintea exista o localitate numită SECĂRENI, care ținea de Mânăstirea Mărgineni. Această localitate era situată între „Gura Cumetrii și Movila Vulpii” – cf. hrisovului lui Basarab Voievod, din anul 1517.

La 8 decembrie 1792, între Mitropolia din București și mânăstirea din Târgșor se făcea un schimb de vii. Mitropolia ceda „o vie în dealul Țintea, sud Prahova, pogoane șase și trei prăjini vie lucrătoare și livede de pomi alăturea de două pogoane, cu namestiile ce se află în obrațiile acestei vii (loc îngrădit la poalele unui deal), adecă o casă de zid și un șopron dezvelit” în locul alteia, situată „în dealul Ursoii, sud Saac”.

Voi prezenta mai jos câteva clădiri emblematice ale actualului cartier Țintea printr-o serie de poze. Cele alb negru sunt preluate din monografia Țintea de la 1945, iar cele color sunt făcute de mine recent.

• Magazin universal din Liliești al d. Alex Cristian

• Casa d Ilie D. Vasile (Zaicu)

• Primăria satului Țintea (astăzi Oficiul Poștal al cartierului Țintea)

• Dispensarul comunal „Dumitru Mociorniță”

• Monumentul Eroilor

La inițiativa conducătorilor locali s-au colectat 230 000 de lei, iar în anul 1940 a fost ridicat in centrul comunei Țintea un monument închinat eroilor ținteni căzuți pe frontul de luptă în primul razboi mondial (1916 – 1918). Ulterior pe acest monument au fost adăugate și numele eroilor din al II lea război mondial (1941 – 1945).

În semn de prețuire pentru acești eroi, domnul învățător Popescu amintește în lucrarea sa, numele fiecărui erou al satului Țintea.

• Baia Comunala Col.Dr.Em. Boteanu ( inaugurată 26 oct 1940, nu mai exista, este demolata)

• Cantina școlară Col.Dr.Em. Boteanu (inaugurată noiembrie 1941). Astazi este farmacie.
  

POST SCRIPTUM :

• Prin aceste rânduri vreau să mulțumesc doamnei profesor Constanța GIUCĂ pentru faptul că mi-a dat ocazia să prezint la Casa de Cultură a orașului în anul 1997, istoria prințesei Cleopatra Trubetkoi. Eram în clasa a X a atunci și alături de mine au mai fost aleși 4 elevi din liceu.
• La fel mulțumesc și domnei profesor de istorie Stela TĂTARU, care mi-a stânit intereul pentru studiul istoriei și m-a făcut să îmi placă această materie.
• Pentru cei care vor să afle mai multe lucruri despre istoria petrolului și exploatările de la Țintea – Băicoi vă recomand o vizita la Muzeul Petrolului din orașul Ploiești –muzeu unic în România. (pozele cu sondele sunt preluate de la muzeu)
• Menționez că sunt interesat de orice informație referitoare la istoria orasului nostru. Orice completare este binevenită, astfel încât să avem o imagine de ansamblu a orașului Băicoi.