Orașul Arad este situat la 41 km de granița cu Ungaria și la 51 km nord de Timisoara. Orașul, atestat documentar în anul 1078 este construit pe o meandră a râului Mureș. Cele mai frumoase obiective turistice din Arad se găsesc în zona centrală, asa ca vizitarea lor dureaza o zi (inclusiv muzeele). Din păcate foarte multe clădiri cu o încărcătura istorică aparte și cu o arhitectură deosebită se află în paragina.

În urma săpaturilor arheologice s-au descoperit în zona Aradului vestigii care atestă existența oamenilor pe aceste meleaguri încă din antichitate. In urma invaziei celților în ținuturile geto dacilor ( sfârsitul secolului al V lea î.Hr. și începutul secolului al IV lea Î.Hr.), au rămas in zona Aradului o necropolă și mai multe morminte celte.

Intre secolele IX-XI la 7 km depărtare de orașul Arad, în comuna Vladimirescu a fost construită o cetate de pamant numită azi cetatea Arad – Vladimirescu. Pe lânga fragmentele de ceramică și mormintele găsite in interiorul cetății s-au gasit si monede din timpul regilor maghiari Petru, Andrei I şi Bela I (secolul al XI-lea).

Documentele istorice arată că în anul 1213 erau menționați diverse categorii de slujitori ai cetății : hotnogul (comandantul oștirii), centurionii si iobagii castrului. În anul 1240 avem prima atestare documentara a unui Comite de Arad. Această cetate va fi distrusă parțial in anul 1241 de invazia tătarilor.

În anul 1514 cetatea Aradului este cucerită de către armatele lui Gheorghe Doja, iar in anul 1550 cetatea este ocupată de către turci. În timpul războiului de 15 ani (1593 – 1606) cetatea Aradului este ocupată de trupele lui Sigismund Bathory, dar dupa trei ani este returnata turcilor. Habsburgii cuceresc cetatea Aradului în anul 1685, iar între anii 1698 – 1701 are loc a doua reconstrucția a cetății, dupa planurile lui Georg Johann Haruckern.

Între anii 1699 – 1741, cetatea Aradului a fost cetate de graniță între cele 2 imperii : Habsburgic și Otoman.

A doua cetate a Aradului a fost înlocuită treptat, după anul 1763, până la 1783, de o construcţie cu totul nouă, realizată după planurile arhitectului Filip Ferdinand Harsch, în timpul domniei Mariei Tereza. Această cetate era de forma hexagonala. Odată cu ocupația habsburgică cetatea Aradului a început să se dezvolte atat economic cat si social.

Astăzi, CETATEA ARADULUI nu se poate vizita.

Inițial, Aradul avea 2 primării, una sârba și una germană, dar pentru că populația orașului a început să crească, a fost construită o noua primărie în anul 1770. (așezată in actuala piață Avraam Iancu).

Primăria actuală se găsește în PALATUL ADMINISTRATIV, construit între anii 1872 – 1875. Clădirea primăriei este ornamentată cu elemente clasice și renascentiste, luând locul fostului oficiu al sării din piața centrală. Turnul cu o înălțime de 54 de metri are un ceas adus din Elveția in anul 1878. În amintirea Revoluției din 1989 (Aradul a fost al doilea oraș din România unde a izbucnit Revoluția, după orașul Timișoara), piața din fața clădirii a fost numită Piața Revoluției.

Primul centru de formare al profesorilor de limba română a fost înființat în Arad între anii 1812 -1818, cunoscut sub numele de PREPARANDIA din ARDEAL. “Activitatea cultural educativă a fost susținută cu entuziasm de cărturari generoși și devotați poporului dintre care se disting Dimitrie Țichindeal și Constantin Diaconovici Loga ”. Alți cărturari români au fost : Alexandru Gavra, Vicențiu Babeș, Petre Pipoș. Casa care a găzduit școala era deținută de primarul Sava Arsics. Din anul 1822, Preparandia a devenit și Institut de Teologie.

În anul 1834 Aradul devine oraș liber Regesc.

La 15 martie 1848 in Arad va incepe Revoluția de la 1848 din Transilvania. Trupele ungurești conduse de Lajos Kossuth vor lupta impotriva trupelor austriece. După victoria parțiala a revoluționarilor unguri, aceștia vor refuza sa acorde drepturi naționalităților din Transilvania. Acest lucru a făcut ca românii din munții Apuseni conduși de Avram Iancu sa se răscoale împotriva ungurilor, luptând pentru drepturile lor naționale.

Victoria ungurilor a fost de scurtă durată deoarece la 13 august 1849 armata revoluționară maghiară avea să fie înfrânta de trupele rusești și obligata să semneze capitularea. Cei 13 generali unguri sunt predați de ruși austriecilor și vor fi condamnați la moarte în cetatea Aradului pe 6 octombrie 1849. Mulți din liderii și participanții revoluției, incluzându-i pe Lajos Kossuth, István Széchenyi, Sándor Petőfi și József Bem, fac parte din cele mai respectate personalități din istoria Ungariei.

În cinstea martirilor Revoluției Maghiare din 1848 – 1849, a fost înființat un grup de statui în PARCUL RECONCILIERII ROMÂNO – MAGHIARE. La 6 octombrie 1890 a fost dezvelită o statuie in cinstea eroilor de la 1848 numită Statuia Libertății. Această statuie, simbolul libertății, are pe cap o coroană cu lauri. Sabia ținută în mână reprezenta sabia Sfântului Ștefan, iar pe soclu sunt reprezentați cei 13 generali maghiari.

Vizavi de grupul statuar, pe un arc de trimf înalt de 9 metri se află statuia lui Avram Iancu și a ostașilor săi, luptători în revoluția româna de la 1848.

Din Parcul Reconcilierii zărim și o clădire înaltă de 35 de metri, ce amintește de turnurile medievale, numită TURNUL DE APĂ. Acest turn a fost construit în anul 1896 și servea la aprovizionarea orașului cu apă. Turnul a fost folosit pentru alimentarea cu apă până în anul 1956, dar și ca punct de observație pentru pompieri (la data construcției turnul de apa era cea mai înaltă clădire din Arad)

Biserica Parohiei Ortodoxe Române Arad, cunoscută și sub numele de CATEDRALA VECHE, a fost construită între anii 1861–1865 în stil baroc și are hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

„Decizia construirii unei biserici-catedrale care să aparțină comunității ortodoxe a românilor din Arad, survine în anul 1855, în urma dispozițiilor autorităților habsburgice de a demola vechea catedrală a Aradului (1791–1861) situată în apropierea Cetății, pe locul pe care se află astăzi Colegiul Național „Moise Nicoară”. Așadar, Catedrala Veche de astăzi este continuatoarea și simbolul tradiției și credinței românilor ortodocși din această parte de țară.” Vezi link

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, Aradul devine centrul politic al mişcării naţionale a românilor.

În anul 1892 a fost redactat Memorandumul. Acesta era un document politic care cerea drepturi egale pentru români în raport cu celelalte populații din Transilvania. Acest document a fost înmânat împaratului austriac Franz Josef la data de 28 mai 1892, de către o delegație formată din 300 de transilvăneni. Împaratul nu citește documentul și il trimite la Budapesta conducătorilor maghiari. Aceștia se razbună pe români și îi trimit în judecata, apoi îi vor băga în închisoare.

În anul 1897 la Arad se tipărește ziarul românesc Tribuna Poporului. Acest ziar milita pentru drepturile românilor ca populație majoritară și pentru promovarea valorilor culturale naționale românești.

Lupta românilor nu rămâne fară urmări, astfel încât in anul 1906 după înființarea Partidului Național Român, aceștia vor trimite în Parlamentul de la Budapesta 14 deputați români dintre care 4 aradeni.

La SEDIUL COMITATULUI ARAD (FOSTA PREFECTURA) în zilele de 13-14 noiembrie 1918 au avut loc tratative româno – maghiare privind soarta Transilvaniei. La aceste discuții au participat arădenii amintiți mai sus ( Ștefan Cicio-Pop, Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Ioan Ardelean, Ioan Flueraș, Iosif Jumanca şi Enea Grapini) precum și Iuliu Maniu.

În amintirea acestor evenimente pe clădirea Prefecturii au fost puse câteva plăci comemorative care amintesc de lupta dusă de români pentru eliberarea de sub stăpânirea maghiară. Printre cei amintiți se găsesc liderii politici Iuliu Maniu și Corneliu Coposu.

„În această clădire marele om politic și martir național IULIU MANIU, în cadrul convorbirilor din 13 – 16 noiembrie 1918 dintre delegațiile Consiliului Național Român și Guvernul Maghiar, a anunțat desprinderea totală a Transilvaniei de Austro -Ungaria, pasul hotărâtor pentru Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 „

„CORNELIU COPOSU 1914 – 1995 ; Președinte PNȚCD 1989 – 1995 ; Liderul moral al României

Cerne Doamne liniștea uitării peste nesfârsita suferință. Seamănă întinderi de credință și rodește roua îndurării. Răsădește dragostea și crinul în ogorul năpădit de ură și așterne peste munți de zgură, liniștea, iertarea și seninul”

Lângă Fosta Prefectură găsim CASA IOAN SUCIU. Pe peretele acesteia găsim o placă comemorativa care ne amintește de activitatea acestui patriot român : „CASA DR.IOAN SUCIU, PRINCIPALUL ORGANIZATOR AL ADUNĂRII NAȚIONALE DE LA ALBA IULIA, 1 DECEMBRIE 1918”.

În 1918, la Arad îşi stabileşte sediul Consiliul Naţional Român Central, avându-l ca preşedinte pe Stefan Cicio Pop. Printre arădenii care au construit România Mare amintim : Ioan Suciu (1861 – 1939) ; Sava Raicu (1869 – 1920) ; Vasile Goldiș (1862 – 1934).

Un alt obiectiv turistic al orașului Arad, (astăzi este în paragină), este HOTELUL CRUCEA ALBĂ (astăzi HOTELUL ARDEALUL).

Hotelul a fost construit între anii 1840 -1841 după planurile arhitectutului Franz Mahler. Fiind așezat la bifurcația drumului comercial Viena – Arad – Sibiu spre Transilvania și Banat, era folosit și pe post de statie de poștalion. Dupa construirea caii ferate Arad – Alba Iulia în anul 1868, stația de poștalion se va desființa.

În anul 1864 la hotel a avut loc constituirea Asociației Culturale Aradene. In hotel au concertat mari compozitori europeni precum : Franz Liszt (1846), Johann Strauss Fiul (1847), Johannes Brahms (1879). Astăzi pianul pe care  a concertat Franz Liszt se găsește in holul Filarmonicii din Arad, din cadrul Palatului Cultural.

Printre personalitățile cazate în hotel : împăratul Franz Iosif, Ferdinand de Lesseps (proiectantul Canalului Suez), George Enescu, I.L. Caragiale, George Coșbuc, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Ady Endre.

Peste drum de hotel se găsește TEATRUL CLASIC ” IOAN SLAVICI „. Primul teatru al orașului a  fost construit între anii 1816 – 1817, la inițiativa negustorului vienez Hirschl Jakab. În anul 1864 conducerea orașului a decis construcția unui teatru modern. Construcția terminată în anul 1874 a fost inaugurată de împaratul Franz Iosif. Deși a suferit mai multe incendii, teatrul a fost refacut de fiecare dată și încanta ochiul prin arhitectura sa neoclasicistă.

Langa Teatrul Ioan Slavici se găsește CATEDRALA ROMANO – CATOLICA SFANTUL ANTON DE PADOVA. Această catedrala aparține de ordinul minoritilor. Istoria minoriților din Arad și istoria actualei catedrale se gasește in pozele de mai jos.

Mergând de la catedrala romano catolica spre Primărie întâlnim și clădirea PALATULUI CULTURAL ARAD. Acest palat construit în stil Art Nouveau este situat în zona centrală a orașului pe malul râului Mureș și a fost construit în 1913. In cladire funcționează Muzeul de Istorie (cu cele 3 săli : Sala Revoluției din 1989, Sala Revoluției maghiare de la 1848 și Sala de Arheologie cu o sectiune dedicata Centenarului Unirii de la 1918) ; Colecția de Artă, Cărți și Picturi.

În partea din față a Palatului Cultural se gasește și FILARMONICA DIN ARAD.

Mare parte din pozele folosite la redactarea articolului sunt preluate de la muzeul de istorie al Aradului din cadrul Palatului Cultural Arad.

În zona centrală întâlnim și BISERICA ROSIE / BISERICA EVANGHELICA LUTERANA. Această biserica evanghelică a fost construită în anul 1906 în stil neogotic și este cunoscută sub numele de Biserica Roșie. Numele acesta vine de la cărămizile decorative de culoare rosie care împodobesc zidul bisericii. Turnul principal are 46 de metri înalțime. (la data vizitei mele era în renovare).

În zona centrală se mai găsesc 3 palate vechi : Cenad, Neumann și Szantay. Și aceste clădiri sunt lasate în paragină și nu pot fi vizitate.

GARA ARAD – este un monument istoric construit între anii 1905 – 1910 de către arhitectul aradean Ludovic Szantay.

Pe lângă aceste obiective turistice amintite mai sus, voi mai aduga si STRADA PIETONALA METIANU. Această stradă ce pornește de lângă Teatrul Ioan Slavici merge spre Parcul Reconcilerii maghiaro – române.

P.S. Am încercat să surprind în câteva rânduri frumusețea acestui oraș românesc. Chiar daca multe cladiri istorice sunt in paragina, faptele si evenimentele petrecute aici, oamenii care le-au locuit si care au contribuit la unirea tuturor romanilor, ma atrag. Sper ca peste cativa ani, acestor cladiri sa li se redea stralucirea de odinioara.