Turul cetatilor medievale : Prejmer, Harman, Biertan si Medias


Weekendul trecut am mers intr-un tur al cetatilor medievale din Transilvania organizat de Scoala de Ghizi Cristian Adventure la invitatia colegului meu, Iulian Berca. A fost o excursie foarte reusita si educativa, in care am invatat multe lucruri noi, privitoare la istoria si valorile traditionale ale poporului nostru.

Prima cetate vizitata a fost CETATEA PREJMER de langa orasul Brasov

„Cetatea din Prejmer are zidurile cele mai puternic fortificate din ansamblul cetatilor bisericesti din Transilvania. Constructia cetatii a inceput inainte de anul 1300. In forma lor actuala zidurile de centura au o inaltime cuprinsa intre 12 si 14 metri, iar baza zidurilor are o grosime de pana la 5 metri.

DSCF0040

In interiorul cetatii se gasesc peste 270 de camari de refugiu si provizii, asezate pe 2 pana la 4 nivele. Doua incaperi din partea sudica a cetatii poarta numele de „Scoala veche”, intr-una din ele pastrandu-se resturile unei picturi murale vechi”.

P1240002

P1240003

Se pot vedea uneltele cu care lucrau mestesugarii, cum ar fi dulgherii sau croitorii, scoala unde invatau elevii si interioarele sasesti care cuprind patul pentru etalarea zestrei, dulapul de bucatarie, furcile de tors .

P1240010

P1240011

Cetatea bisericeasaca din Prejmer este una din cele mai importante monumente istorice medievale din Transilvania. Ridicarea bisericii Sfintei Cruci a fost inceputa de ordinul Cavalerilor Teutoni in anul 1218, cetatea avand la baza un plan in cruce greaca cu abside incheiate poligonal.”  Dupa alungarea Cavalerilor Teutoni, inaltarea bisericii a fost facuta in stilul gotic timpuriu burgund. Altarul triptic gotic al acestei biserici este cea mai veche piesa din tara, pictata pe ambele parti, intre anii 1450-1460 in Transilvania.

P1230967

P1230977

Drumul de straja se afla la 10 metri inaltime si se intinde de-alungul zidurilor cetatii. Acest drum era presarat cu numeroase ferestre inguste de unde se tragea cu pusca si de unde se turnau vase cu smoala peste invadatori. O atractie deosebita a ansamblului de aparare este „mica orga a mortii”, o scandura groasa pivotand in jurul unui ax de fier si inzestrata pe ambele parti cu cate 5 tevi de tragere. Concomitent cu o serie de trageri, cealalta serie de arme putea fi incarcata direct pe gura tevii, astfel incat, prin rotirea rapida a scandurii, sa se obtina un foc continuu.

DSCF0011 (600 x 450)

Am plecat mai departe la urmatoarea cetate, CETATEA HARMAN, cetate a carei ziduri inconjuratoare au dimensiunile de 12 metri inaltim si, 2 metri  jumate grosime. Cetatea era inconjurata de un sant cu apa pentru a prevenii invadarea cetatii de catre dusmani.

P1240028

Fiecare familie din sat, avea in interiorul cetatii cate o camera in care isi depozitau alimentele in caz de asediere. Turnul mare al bisericii este cel mai inalt din Tara Barsei si are 52 metri inaltime. Prezenta suplimentara a patru turnulete mici, ii conferea dreptul de a fi locul judecatoriei. Langa biserica se gaseste o fantana construita in sec al XIII lea, care are si acum apa in ea.

P1240026

Biserica a fost construita in stil romanic, apoi transformata in stil gotic. Cand biserica a fost catolica a fost pictata si pe interior si pe exterior, pentru ca in timpul reformei sa fie transformata in biserica evanghelica si picturile sa fie astupate.

Cetatea nu a fost cucerita pana in anul 1848, dar a fost incendiata de mai mute ori, cel mai mare incendiu avand loc cand Mihai Viteazul a dat foc cetatii, pentru ca sasii nu voiau sa se supuna si sa plateasca darile catre stat. „Biserica trinavata dedicata Sfantului Nicolae, pastreaza absida semicirculara si ferestrele originare cu urme de picturi murale vizibile la exterior”. Covoarele din biserica dateaza din secolele al XVI lea si al XVII lea si apartineau negustorilor, care le donau bisericii. In anul 1710 regele Carol al XII lea al Suediei a fost batut de tarul rusilor si s-a retras in cetatea Harman. Dupa ce a platit comunitatii tot ce a consumat, a mai donat bisericii un saculet de aur. Din acesti bani s-au cumparat in anul 1787 orga si altarul. Orga, este a doua ca marime din Tara Barsei.

P1240030

P1240038

In anul 1923 s-au dus 3 clopote de la Viena care s-au montat in locul clopotelor vechi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Steagul cetatii Harman…

P1240037

Am continat drumul  de la Harman si pe inserat am ajuns si la Biertan, localitate atestata documentar in anul 1283 si care pastreaza structura medievala a locuintelor din secolele al XVI lea si al XIX lea cu decoratie baroca simplificata. Intre anii 1572 si 1867, la Biertan a fost sediul Episcopatului Bisericilor Evanghelice CA, centrul vietii spirituale si politice al sasilor transilvaneni.

BISERICA EVANGHELICA BIERTAN este una din cele mai mari si mai fortificate biserici din Transilvania. A fost construita intre anii 1493-1522, pe locul unei biserici anterioare.

Biertan-ul este o biserica gotica tarzie cu 3 nave si pastreaza remarcabile piese de sculptura, pictura si mobilier gotic tarziu, cu influente din Renastere: portalul vestic, usa cu mecanismul de inchidere – prima iala din Europa, amvonul, stranele. Fortificatia cu 2 incinte concentrice si o a treia partiala, cu 7 turnuri si 2 bastioane, exista inca din anul 1468.

Aici a existat o traditie, care timp de 300 de ani a fost pastrata, traditie care consta in faptul ca daca un cuplu vroia sa se desparta, erau inchisi intr-un turn impreuna, fiind nevoiti sa manance din aceeasi farfurie si  folosind aceeasi lingura. Astfel s-a reusit performanta ca in 300 de ani sa nu existe decat un singur divort.

Un alt lucru de remarcat este usa care dadea in camera tezaurului. Aceasta usa masiva de lemn avea o iala cu 17 incuietori, fiind prima iala din Europa.

Am plecat seara de la cetate si ne am cazat la Sighisoara. A doua zi, dupa inviorarea de dimineata am plecat spre cetatea Medias.

CETATAEA MEDIASULUI – lacas de cult fortificat construit in 1488, cu 3 ziduri de aparare.

Intrarea se face printr-un gang, ca dupa aceea sa apara in fata turnul bisericii, turn care este al treilea din Europa ca inclinare (2,5 grade) . Inaltimea turnului este de 68,5 metri si prezenta celor patru turnulete atasate aratau ca aceasta cetate avea rol si de tribunal.

Comunitatea din Medias s-a dovedit foarte primitoare cu noi, inclusiv preotul evanghelic al bisericii. Am fost condusi in biserica si dupa terminarea slujbei, preotul ne-a prezentat biserica cu altarul si arhitectura ei. Cele 8 tablouri ale altarului reprezinta patimile lui Isus Hristos. Pe pereti se gasesc covoare anatolice din sec al XVIII lea, covoare care au fost donate bisericii de negustorii in trecere prin cetate.

Impresioneaza prin maretia ei, orga cu tuburi din spatele bisericii (orga fiind un instrument care este prezent in toate bisericile evanghelice), orga construita in 1755 de un meserias din Sibiu. Are 1300 de fluiere si in fiecare duminica se canta la ea in cadrul slujbei.

P.S. A fost o excursie frumoasa si multumesc pe aceasta cale organizatorilor.

4 gânduri despre “Turul cetatilor medievale : Prejmer, Harman, Biertan si Medias

  1. Mihaela

    Frumoasa si simpla descriere asa cum ne-ai obisnuit…Imi face placere sa citesc despre peregrinarile tale prin tara..Te insotesc cu placere peste tot. Sper sa ajung si eu pe unde ai fost tu, la vara.
    Frumoasa tara avem…..

    Apreciază

  2. Pingback: Cetatile Biertan si Medias | peregrinprinlume

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.