Traseul parcurs în descrierea noastră va urma valea râului Olt de-alungul drumului național DN7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea, pe porțiunea Tălmaciu – Turnu Roșu – Câineni – Brezoi – Cozia – Călimănești.

Râul Olt izvorește din munții Hășmașul Mare și până la vărsarea în Dunăre străbate următoarele zone : Ținutul Ciucului (munții Ciucului, Harghitei, depresiunea Ciuc, orașul Miercurea Ciuc) și Defileul Tușnad ; Depresiunea Brașovului ; Munții Perșani, Defileul Racoș și Bazinul Baraolt ; Depresiunea Făgărașului cu vechea Țară a Făgărașului (cunoscută și sub denumirea de Țara Oltului) ; Depresiunea Sibiului ; Defileul Turnu Roșu – Cozia ; Subcarpații Getici; Podișul Getic și Câmpia Romănă.

Defileul Oltului (între Turnu Roșu și Cozia) începe dupa ce Oltul iese din depresiunea Făgărașului și primește ca afluent râul Cibin în localitatea Turnu Roșu. Acest defileu cu o lungime de 58 km a fost unul din vechile drumuri care traversau munții Carpați, făcând astfel legătura între Transilvania și sudul țării. El se împarte în două sectoare : sectorul cuprins între localitățile Turnu Roșu și Câineni ; sectorul cuprins între Cozia și Călimănești. Între aceste doua sectoare în zona de vărsare a râului Lotru în Olt și zona cunoscută ca depresiunea Loviștei (Țara Loviștei , denumirea istorică), albia râului Olt se lărgește, pierzând astfel caracterul de defileu.

Aproape de intersecția drumurilor naționale care vin dinspre Făgăraș și dinspre Valea Oltului se găsește localitatea Tălmaciu. În apropierea acestei localități se găsesc ruinele unei cetăți ridicate de coloniștii sași în anul 1370. În anul 1453 domnitorul Iancu de Hunedoara ordonă dărâmarea acesteia și construirea unei fortărețe cu o poziție mai strategică, așezată pe marginea trecătorii Turnu Roșu. Astăzi din această cetate așezată la granița dintre Țara Românească și Transilvania a rămas doar un turn. Această cetate era așadar una din cele 3 fortificații de la granița cu Țara Românească.

Din localitatea Tălmaciu ne îndreptăm spre localitatea Turnu Roșu, poartă de acces spre munții Făgăraș, Cibinului și Lotrului.

Acces – cu mașina : din drumul european E81 Sibiu Râmnicu Valcea, la ieșirea din localitatea Tălmaciu, se face stânga pe DJ105G.

• cu trenul : pe relația Sibiu – Tălmaciu – Rm. Valcea – Craiova (linia 201 mers CFR) – coborâre în halta Turnu Roșu.

Comuna Turnu Roșu este situată la poalele muntilor Fagaras, pe malul râului Cibin, în punctul de confluentă al acestuia cu râul Olt. Pe partea dreaptă cum mergi pe DJ105G curge râul Cibin cu frumoasa sa luncă înverzită și cu minunatele sălcii ce își pleacă frunzele spre apă. Locul este ideal pentru pescuit si pentru întins cortul. Peste râu se văd culmile munților Făgăraș.

Pe partea stângă a drumului se zăresc Calcarele de la Turnu Roșu – rezervatie geologica de calcare eocene.

Datorită așezării sale la întâlnirea a 3 munți : munții Făgărașului, munții Cibinului și munții Lotrului, localitatea Turnu Roșu este ideală pentru parcurgerea acestora.

Un traseu pornește din centrul localității pe marcaj „cruce rosie”, la început pe un drum forestier lung de 3 km care te duce la mănăstirea Turnu Roșu. Pe marginea drumului ne însoțește pârâul valea Caselor. Drumul forestier continuă până la confluența Văii Caselor cu Pârâul Pietros. De aici poteca abruptă (numită Cărarea Șoimilor) marcată cu o cruce roșie trece printr-o pădure de fag, în serpentine, până la poiana Pleașa (o jumatate de ora). De aici se poate ajunge pe creasta Făgărașului și mai departe spre vârfurile Negoiu și Moldoveanu. Drumul forestier până la mănâstire se poate urca cu o mașina cu garda sus (ex.dacie logan), iar pe alocuri drumul se strâmtează încât abia încap 2 mașini.

Numele de Tunu Roșu provine de la o așezare militară construită din cărămidă roșie și care avea rolul de apărare a graniței dintre Principatul Transilvaniei și Țara Românească, ridicată în anul 1370. Această așezare de granită avea să fie sprijinită de către domnitorii : Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu si Ștefan Cantacuzino până la catolicizarea forțată a Transilvaniei. Domnitorul Matei Basarab va construi la Turnu Roșu, Biserica Sf. Nicolae

Mănăstirea Turnu Roșu. Nu se cunoaște exact data construirii mănăstirii vechi, care a fost dărâmată în anul 1761 de către generalul Bukow, din dorința împărătesei Maria Tereza de a împiedica pătrunderea credinței ortodoxe din Țara Românească în Transilvania. În ruinele acesteia s-a găsit o cărămidă având înscris anul 1601 și o scândură de stejar de la acoperiș având scobită inscripția 1661. O mică biserică a fost ridicată din nou pe vechiul loc în anul 1850. Alături de biserica veche (renovată în 1985) s-a construit, după 1990, un paraclis din lemn. Mănăstirea Turnu Roșu a fost sfintită în anul 1994.

La 20 septembrie 2009 se va începe construcția unei noi mănăstiri lângă cea veche.

Hramul mănăstirii este Adormirea Maicii Domnului și se serbează în fiecare an, în prima duminică dupa 15 august (Sfânta Maria).

Biserica Sf. Nicolae. Biserica a fost ctitorită de către logofătul Toma Beceriul în numele domnitorului Matei Basarab și a soției sale Elena, în anul 1653. Portretele domnitorului și ale soției sale, se găsesc pe fațada de nord. Din lacașul de cult inițial au mai rămas doar pronaosul și naosul, care astăzi alcătuiesc actualul pronaos.

Biserica este așezată aproape de centrul comunei. Zidurile au grosimea de aproape 1 metru. A fost pictată în frescă atât la interior căt și la exterior de către pictorul Mihail Craciun Oprea în anul 1750. Arhitectura bisericii este in stil muntean. Turnul înalt, în stil gotic, a fost ridicat în anul 1750. Incinta a fost marită datorită numărului mare de credincioși, în anul 1828. Tot atunci, a fost săpată în piatră o pisanie cu urmatorul text:

„Cu vrerea Tatalui si cu sporirea Fiului si cu savarsirea Duhului Sfant facutu-s-a aceasta sfanta si dumnezeiasca Biserica din temelie de crestinul Domnul Tarii Romanesti Matei Basarab Voievod, intru cinstirea hramului Sfantului Nicolae al Miralichiei, ca sa fie pomana desavarsita in veci. Drept aceea si noi robii lui Dumnezeu si mai mici robi ai Mariei Sale, crestinul Matei Voievod, jupan Tamas beceriul, Ioan Logofatul si Radu Postelnicul, feciorii lui Tamas si ispravnici de Maria Sa trimisi, nevoit-am de-am vazut si inceputul si sfarsitul si s-au ridicat aceasta Biserica cu cheltuiala Mariei Sale Voievodul si noi inca am dat ce am putut ca sa avem si noi pomana. 1653„

 

Deasupra ușii de la intrare se vede stema Țării Românești.

Monumentul eroilor – a fost construit în anul 1945 în cinstea eroilor din comună, căzuți pe câmpul de luptă în primul război mondial. Monumentul este încadrat de 2 tunuri.

Părăsind localitatea Turnu Roșu, intrăm în defileu spre localitatea Boița. Ca și la Turnu Roșu, în Boița s-au păstrat urmele unui vechi castru roman.

 

Pe partea dreaptă a șoselei zărim Castelul Turnu Roșu din Boița, o a doua fortificație de la granița cu Țara Românească. Acest castel a fost construit în secolul XV și era păzit de 2 turnuri din piatră legate de un zid. Conform unei legende I se spune Turnu Roșu pentru că în urma unei bătălii intre turcii otomani pe o parte și pe de altă parte românii și sașii, cei din urmă au vopsit turnurile in roșu cu sângele turcilor.

Lângă cetate se găsește un cimitir unde se odihnesc soldații români morți pentru patrie în primul război mondial.

Lăsăm castelul în urmă și mergem spre localitatea Lazareț, unde zărim pe partea stângă o altă fortificație de graniță (a treia fortificație), Turnul Spart. Această fortificație este atestată documentar în anul 1383. În urma unei inundații a Oltului din anul 1533, cetatea a fost distrusă, iar turnul s-a crăpat pe verticală. De aici provine și numele de Turnul Spart. Inițial turnul avea 20 de metri înălțime, iar zidurile de la bază erau groase de 4 metri.

De la Câineni, Oltul intră în depresiunea Loviștei. Această depresiune este o depresiune intracarpatică situată între munții Făgăraș, Lotru și Căpățânei.

În ansamblu depresiunea se prezintă ca o cetate bine apărată de munți, având doar două căi de acces. O cale de acces este Valea Oltului (Sibiu – Râmnicu Vâlcea) și alta este pe drumul de la Câineni – Boișoara – Tițești – Perișani – Sălătruc – Curtea de Arges (drum național DN7D, neasfaltat).

Ca întreg teritoriul României, Țara Loviștei a fost locuită din cele mai vechi timpuri de români și strmoșii lor. În secolul al XI lea triburile migratoare ale ungurilor stabilite în Câmpia Panoniei, vor încerca să se infiltreze spre est, în Transilvania și apoi spre Oltenia. Aici însă vor întâmpina rezistența localnicilor vlahi sau români, care erau deja organizați în voievodate. Așa se face că în anul 1233 documentele istorice povestesc că regele ungar Bela dăruiește contelui Conrad de Tălmaciu, Țara Loviștei, denumită cu termenul de “TERRA LOYSHTA”.

În anul 1330 în urma obținerii independenței Țării Românești de către Basarab I, Țara Loviștei va reintra în posesia românilor. În batalia de la Posada, Basarab I îl înfrânge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou. Bazânu-se pe Cronica pictata de la Viena, o parte din istoricii români au afirmat că bătălia de la Posada ar fi avut loc în Țara Loviștei. (EU PERSONAL NU SUNT DE ACORD, dar asta e altă discuție). În acest sens în cinstea acestei bătalii, în comuna Perișani a fost construit un monument ce îl înfățișează pe marele domnitor roman.

Să considerăm așadar că aici și-a obținut independența, Țara Românească.

În cadrul localității Perișani, localitate care are un Centru de Informare Turistica, nefuncțional, se mai găsește și o pârtie de ski. Drumul de acces dinspre Curtea de Argeș este foarte prost (Drumul național este drum de pământ. Personal l-am străbătut cu o dacia logan pe o ploaie torențială de vară și doar îndemânarea mea ca șofer a facut ca să nu rămân blocat). Altminteri, peisajul este de vis.

În dreptul localității Brezoi, Oltul primește ca afluent apele Lotrului izvorâte din masivul Parâng. De la Brezoi pe drumul național DN7A, pe valea Lotrului se poate ajunge la Voineasa și șoseaua Transalpina.

Dupa confluența cu Lotrul, valea Oltului se îngustează iar și va intra în al doilea defileu, având în dreapta munții Căpățânii și în stânga Cozia. În aval dupa ce primește ca afluent apele pârâului Lotrișoara, Oltul trece pe lângă frumoasa mănăstire Turnu. Desrierea traseului până la Călimănești Căciulata a fost făcută de mine într-un articol trecut.

Într-un document din anul 1222 , se vorbește de 6 corăbii pline cu sare care veneau din Transilvania spre Dunăre pe apele Oltului. Astfel, Oltul a fost un important element de transport al mărfurilor.

De la Cozia, râul Oltul intră în depresiunea Călimănești – Jiblea – Berislăvești.