Anul trecut la începutul lunii septembrie am vizitat stațiunea Balcic și cetatea de la Cap Caliacra în cadrul unei excursii organizate de  agentia de turism Hai sa socializam. Drumul până la Balcic l-am facut cu autocarul pe traseul: București – Constanța – Vama Veche – Balcic – Cap Caliacra si retur.

Înainte de a descrie obiectivele turistice parcurse în timpul excursiei voi începe cu o scurta prezentare istorică a Dobrogei de Sud (cunoscută sub numele de Cadrilater). Cadrilaterul este un vechi teritoriu românesc, care astazi face parte  dpdv administrativ din teritoriul bulgarilor.

Stațiunea Balcic și Capul Caliacra fac parte  din zona cunoscută sub numele de CADRILATER, zonă care astăzi aparține teritorial și adminstrativ de vecinii bulgari. Numele de Cadrilater provine de la cele 4 cetăți turcești care alcătuiau un sistem defensiv în N-E Bulgariei. Aceste cetăți erau : Silistra, Ruse, Șumen și Varna.

… harta preluata din lucrarea : Cetati si orase greco – romane in noul teritoriu al Dobrogei cu o harta si 22 ilustratiuni” de G.Popa Lisseanu, carte aparuta la Institutul de Editura si Arte Grafice „Flacara.” in anul 1914

Trebuie precizat de la început că zona Cadrilaterului sau Dobrogea de Sud face parte din spațiul etnogenezei românești. Cu 2000 de ani înainte de Hristos în zona geografică cuprinsă între Carpații Păduroși, Marea Neagra, râurile Tisa, Vardar și Morava s-au așezat triburile indo europene ale tracilor. Despre traci, istoricul Herodot spunea că sunt cel mai numeros popor după neamul inzilor. Tracii erau împărțiți în mai multe triburi, dintre care s-au remarcat triburile daco – gete și odrisi. Tracii au introdus prelucrarea metalelor în regiunile Dunării de Jos.

În secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr., este semnalată o masă compactă de populaţie traco romană pe ambele maluri ale Dunării, cuprinzând Dacia, cele două Moesii, adică Dobrogea, Bulgaria până la Balcani şi Serbia cu văile Timocului şi Moravei.

In anul 48 i.Hr într-o inscripție a orașului grecesc Dionysopolis (Balcic) este amintit regele get Burebista (82 – 44 Î.Hr.) : “cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia si stapanitor peste tot tinutul de dincolo si dincoace de fluviu (Dunarea)”

Moartea lui Burebista în anul 44 î.Hr. face ca regatul geto dac să fie împartit intre căpeteniile sale. În Dobrogea vor urma 3 căpetenii geto dace : Zyraxes în nord, Dapyx în centru și Roles în sud (Cadrilater). Roles a sprijinit armata romană pentru a cuceri Dobrogea.

În anul 46 d Hr. a luat ființă provincia Moesia ce a inclus și Dobrogea.

În anul 86 d Hr. provincia Moesia este împărțită în două : Moesia Inferioara si Superioara. Dobrogea este inclusă în Moesia Inferioara.

În anul 271 d.Hr. are loc retragerea Aureliană, dar Dobrogea rămâne în componența Imperiului Roman.

284 -305 domnia lui Dioclețian care transformă Dobrogea în provincie de sine stătatoare numită Scythia Minor cu capitala la Tomis (Constanța)

Românii, continuatori ai daco getilor, au reprezentat, pentru popoarele nou venite în Peninsula Balcanică (goți, huni. gepizi, avari, slavi) , elementul local, stăpânii regiunilor invadate de acestea. Populația daco romana de pe teritoriul tarii noastre este numită de bulgari drept element separat, fiind numiţi „vlahi”.

Primele specificări cu privire la români au fost făcute în legătură cu evenimentele din viaţa poporului bulgar. Statul bulgar a fost fondat în anul 679, prin invazia Moesiei Inferioare – unde, alături de români se  stabiliseră câteva triburi slave – de către Hanul Asparuh, şeful unei hoarde turcomane denumite „bulgari”. (Zona de așezare a bulgarilor fiind regiunea Varna și munții Stara Planina).

681-1018, primul tarat bulgar cu capitala la Pliska, apoi la Preslav.

864 – hanul bulgar Boris (852 -889) se crestinează la Constantinopol și își ia denumirea de țar. Limba slava este folosită ca limbă de cult alături de latină si greacă. Alfabetul chirilic se răspandeste la vlahi, sârbi, ruși. Religia creștina latină (catolică) raspandită în randul populației daco romane este înlocuită dupa modelul bisericii bulgare și adoptă limba slavă ca limba de cult.

971 -1186 Bizantinii cuceresc Dobrogea.

În anul 1066 cronicarul bizantin Kekaumenos in Sfaturi si povestiri mentionează că vlahii de pe valea râului Pleres urmași ai dacilor se vor răscula împotriva Împeriului Bizantin.

În perioada 1086 – 1091 se menționează 3 formațiuni statale din Dobrogea conduse de : vlahul Tatos în zona Silistrei, Satza în zona Deltei Dunării și Sestlav în zona Vicinei.

Între anii 1185 – 1258 frații vlahi Petru si Asan se rascoală împotriva bizantinilor și întemeiază Țaratul Româno – Bulgar cu capitala in actualul Veliko Tarnovo.

1224 – atestarea în Dobrogea a primei comunități de tatari

1262-1264 – atestată în Dobrogea prima prezență a turcilor selgiucizi.

1258 – 1320 – După căderea Țaratului vlaho bulgar în Dobrogea până la Despotat, nu se poate preciza sistemul politic de guvernare. (se pare ca Dobrogea aparținea Patriarhului de Constantinopol)

De la 1320 pâna în anul 1388 în timpul domniei lui Mireca cel Bătrân, este prezent despotul vlah Dobrotici. Capitala Despotatului era la Kavarna în Bulgaria, iar cetatea domnească la Caliacra. Populațiile prezente in Dobrogea la acea dată erau : bulgară, română, tătară, turcă, iar în porturile de la Marea Neagră erau prezenți : greci, armeni și genovezi.

Cel mai cunoscut despot în Dobrogea este Dobrotici, apoi urmașul său Ivanco este înlaturat de la domnie de Mircea cel Bătrân. (1386 – 1418).

1393 – Bulgaria este cucerită și transformată în pașalâc de către turcii otomani. Deja la ceastă dată Dobrogea făcea parte din Țara Românească.

Sub domnia lui Mircea cel Bătrân, Dobrogea va fi parte a statului medieval Tara Româneasca. În tratatul de alianță cu polonezii domnitorul Mircea cel bătrân se intitula : “Domn de amândouă părțile peste toată Dunerea până la Marea cea Mare și cetatea Durostorului (Silistra)”

Dupa moartea sa, Dobrogea va intra sub ocupația turcilor otomani.(1420)

În timpul domniilor lui Vlad Țepes si Mihai Viteazul, pentru câteva luni Dobrogea va intra sub stapânirea Țării Românești.

După Războiul de Independență din anul 1877 – 1878, Dobrogea de Nord va intra sub stăpânirea Regatului României, iar Cadrilaterul va rămâne sub ocupația bulgarilor și turcilor pâna in anul 1913.

Cadrilaterul (județele Durostor și Caliacra) devine parte a României abia în anul 1913 la încheierea primul război balcanic purtat de Serbia, Muntenegru, Bulgaria şi Grecia împotriva Imperiului Otoman.

…harti fotocopiate din cadrul Castelului de la Balcic

În anul 1940 România este obligată să cedeze Cadrilaterul, Bulgariei.

CASTELUL REGINEI MARIA DE LA BALCIC

Constructia castelui de la Balcic a început în anul 1925 și a durat 11 ani, această construcție având și rolul de a întării dominația română asupra Cadrilaterului. De altfel în timpul monarhiei începand cu regale Carol I, românii din Cadrilater au fost ajutați și sprijiniți de frații români pentru ca să nu fie absorbiți în totalitate de lumea slavă.

În anul 1924 regina Maria vizitează pentru a doua oară orasul Balcic și hotărăște să înceapă un an mai târziu construcția unui “castel” , desi este o simplă construcție cu pereți albi si acoperișuri de țiglă roșie, străjuită de un minaret. Vila este construită de-alungul a trei terase și este o combinație de stiluri arhitectonice : maur, mediteranean și bulgăresc. Acest loc unde a locuit regina Maria a devenit locul ei preferat de unde și denumirea de “Castel”.

Castelul are un numar mic de încăperi, astfel că la parter se gasește un hol și o sală de aproximativ 60 mp, iar la etaj găsim o baie turcească, un living cu dormitor și  o terasa de unde se poate admira marea. La parter se găsește o miniexpoziție în care este prezentată istoria castelului, scurta biografie a Reginei Maria, precum și o scurtă istorie a Balcic-ului.

În incinta castelului se mai găsesc câteva vile, fantâni și alei : Ghereta santinelei, Fântâna de argint, Gradina lui Allah, Vila „Săgeata albastra”, Colțul Magnolia, Templul apei, Capela Stella Maris, Izvorul Sfânt, Grădina Ghetesmani, Digul, Grădina Curtea englezească, Cascada, Puntea suspinelor, Vila Mioara…). Este bine ca la intrarea în curtea Castelului să cereți și harta zonei de la casa de bilete.

Numit și „Cuibul Singuratic” acest castel va fi locul de odihnă preferat al reginei. Lângă castel se găsește și „Capela Stella Maris” locul unde regina venea sa se reculeagă. Regina Maria a dorit ca după moarte sa inima sa îi fie păstrată în aceasta capelă. Când Bulgaria redobândește Cadrilaterul in anul 1940, inima reginei este luată de la Balcic și dusă la castelul Bran. Inima se află intr-o casetă de argint, caseta care la rândul ei se găsește într-o casetă de aur cu pietre prețioase. In anul 1968, inima reginei Maria va intra în tezaurul României și va fi transportată la Muzeul Național de Istorie din Bucuresti. Trupul reginei se găsește la biserica Manastirii Curtea de Arges alături de membrii familiei regale.

Grădina botanică din curtea castelului are peste 3000 de plante, precum și o colecție impresionantă de cactuși aflați in aer liber, aceasta fiind cea mai mare colecție de cactuși din SE –ul Europei. Acești cactuși au fost plantați acum 80 de ani, iar acum au devenit adevărați arbuști.Pe lângă acești cactuși aflați în aer liber în curtea castelului găsim si o seră imensă unde găsim specii de cactuși care nu se pot acomoda la viața din exterior.

Pe una din terasele de jos ale castelului găsim și Crama Regală unde se pot degusta câteva soiuri de vinuri mai aparte : vin de gheață, vin roșu merlot cu zmeură și vin de smochine. Vinul de gheață este vinul care se obține dupa prima zăpadă prin prelucarea strugurilor lasați în vie.

În cadrul Cramei Regale găsim o colecție de 4500 de sticle de vin, vinurile cele mai vechi având 135 de ani, 130 de ani și 116 ani. Vinul de la Crama Regală se obține de pe o parcelă de 10 hectare de viță de vie.

CAP CALIACRA

Cap Kaliacra este o peninsulă stâncoasă care se întinde în apele mării Negre pe  o distanță de 2 km. Astăzi este un sit arheologic protejat cu o suprafața de 713,67 hectare.

Așezarea sa geografică a făcut ca încă din antichitate pe această peninsulă sa se construiască o cetate de apărare. În antichitate acest promotoriu stâncos se numea TIRIZIS, (nume de origine tracică), iar locuitorii traci din jur se numeau “terizoi”. Cea mai veche amintire despre cetatea Tirizis o găsim în scriera antică “Periplus Pontux Euxini” a geografului grec Arrian, care spunea : “De la portul Carilor până la Tetrisias sunt 120 de stadii. De aici până la Bizone ( Cavarna), țară deșarta sunt sasezeci de stadii”

Geograful grec Strabon ne spune că în cetatea Tirizis Acra , Lysimach conducatorul Thraciei si unul din urmașii lui Alexandru Macedon își va lăsa bogatiile acumulate și va pleaca sa lupte cu regele geților Dromichete.

În secolul al VI lea un general get pe nume Vitalianus, născut la Zaldapa în Dobrogea împreună cu armata sa va  ataca Imperiul Bizantin. În timpul acestor lupte cetatea Tirizis Acra i-a fost de un real sprijin. Istoria acestui brav general get o găsiți în link-ul de mai jos. http://www.cunoastelumea.ro/un-general-get-din-secolul-vi-ataca-constantinopolul-afla-i-povestea/

În scrierile bizantinilor numele Tirizis va dispărea, iar cetatea avea să fie numită Acra. Cuvantul Acra înseamna frumos, liniștit  si va da numele de astăzi al cetății, CALIACRA. Această denumire a fost dată pentru peisajul idilic care înconjoară peninsula, dar și pentru ca malurile sale ofereau navigatorilor protecție contra valurilor furioase ale Marii Negre.

În secolul al XIV lea cetatea făcea parte din statul Bulgar și a devenit capitala provinciei Karvuna condusă de despotul Dobrotici.

Istoricul grec Laonici Chalcocondylae născut la Atena în anul 1423 va descrie în lucrarea sa “De rebus Turcicis” războaiele purtate de regele polonez Vladislav al III lea Jagelo, (devenit ulterior si rege al Ungariei) împotriva turcilor. El spune că în această campanie împotriva otomanilor (campanie militară sfârșită tragic pentru armatele creștine odată cu bătălia de la Varna din anul 1444, bătălie unde a participat si domnitorul roman Iancu de Hunedoara) cetatea Caliacra a fost cucerită, dărâmată și jefuită  în anul 1444 de armatele ungurești ale regelui Vladislav al III lea Jagelo.

Sub loviturile și cucerirea otomană a Dobrogei cetatea a început să decadă. În anul 1791 a fost ultima bătălie pentru Cap Caliacra, bătălie purtată de flota armatei ruse condusă de amiralul Ushakov (a cărui statuie este ridicată lângă cetate) și flota otomana (mult mai  numeroasă). În urma acestei lupte câstigate de ruși, acestia și-au consolidat pozitia de favoriți în Marea Neagră. O placă comemorativă cu o scurtă biografie a amiralului Ushakov se găsește la poalele stâncii dominată de turnul de control al unității militare de la Cap Caliacra.

Tot pe traseul prin cetate spre mare se găsește si un mic muzeu de istorie în care sunt prezentate căteva date istorice despre Caliacra. Aici găsim și un restaurant.

Ruinele sale cu 2 rânduri de șanțuri, cu zidul gros și turnurile de piatră ce serveau ca apărare ne arata ca cetatea Caliacra era una din cetățile bine întărite de la Marea Neagră.

Traseul de urmat în cetate

Rezervația Naturală si Arheologică Via Pontica de la Cap Caliacra este locul pe unde trec anual păsările migratoare care vin din Europa de est și de nord și merg în Africa. În fiecare an peste regiunea Caliacra trec aproximativ 29000 de berze, pelicani și vreo 3000 de păsări răpitoare. Când păsările ajung la mare ele poposesc la Cap Caliacra pentru o pauză de odihnă și hrană înainte de asaltul final peste Marea Neagra.

P.S. Datele istorice prezentate în acest articol despre CAP CALIACRA au avut ca sursa cartea : Cetati si orase greco – romane in noul teritoriu al Dobrogei cu o harta si 22 ilustratiuni” de G.Popa Lisseanu, carte aparuta la Institutul de Editura si Arte Grafice „Flacara.” in anul 1914