Drumul Talienilor (drumul Vitoriei Lipan) și Localitatea Mălini (Nicolae Labiș)


În călătoriile mele prin Bucovina, am ajuns și în localitatea Mălini, localitate cunoscută ca loc de naștere al poetului român, Nicolae Labis. În această localitate s-a petrecut acțiunea din povestirea Baltagul al marelui prozator Mihail Sadoveanu.

Localitatea Mălini este o localitate situată în Judetul Suceava, pe albia râului Suha Mare, la poalele Munților Stânisșarei din Carpații Orientali. Localiatea se găsește la 20 km de orașul Fălticeni. Pentru a ajunge în localitatea Mălini se merge pe drumul național Fălticeni -Gura Humorului, iar în localitatea Cornu Luncii se face stânga pe DJ209A.

primaria malini

Localitatea este compusă din satele Suha, Poiana Mărului, Văleni Stânișoara și Ieslea, aflate de-alungul arterei DJ209B, arteră care leagă localitatea Mălini de localitatea Borca (județul Neamț). Deși este drum județean, de la ieșirea din satul Văleni Stânișoara drumul poate fi parcurs până la Borca doar cu o mașină de teren.

comuna Malini

Localitatea Mălini se învecineaza cu localitățile Cornu Luncii, Slatina (Mănăstire Slatina), Stulpicani, Borca, Pipirig si Râșca.

DSCF9563

Ca obiective turistice, în localitatea Mălini se găsește Casa Memorială Nicolae Labiș, Monumentul Eroilor din centrul comunei. În satul Văleni Stânișoara se gasește pârtia de schi și Satul de vacanță Pojorâța. În satul Ieslea se găsește ” Monumentul Ostașilor Români căzuți în luptele din anul 1944.” (acesta se găsește deja pe porțiunea de vreo 15 km neasfaltați). Urmeaza Crucea Talienilor din Pasul Stânișoara.

Casa Memorială Nicolae Labiș. Pentru a vizita casa memorială a poetului Nicoale Labis, va puteți adresa doamnei Ioana, la numerele de telefon: 0230/537.399 sau mobil: 0742/150.036

 Monumentul Ostașilor Români căzuți în luptele din anul 1944.

DSCF8367

Asa cum spuneam, ca să ajungi la cest monument trebuie să ai o mașină cu garda sus.

Peisajele sunt frumoase, ca in orice zonă de munte, așa cum se vede în poze:

DSCF8382

Crucea Talienilor din Pasul Stânișoara. Această cruce se gasește pe Drumul Talienilor care se suprapune cu  drumul străbătut de Vitoria Lipan în căutarea soțului său Nechifor, așa cum ne descrie Mihail Sadoveanu în Baltagul. 

Legat de ce v-am spus cu Vitoria Lipan, am să vă spun o faza comică cu mine. Eram în autocar cu școala de ghizi în circuitul Moldovei. iar noi cursanții trebuia sa vorbim în autocar și să prezentăm obiectivele turistice din traseu. Trecând pe lângă Mălini le-am amintit de Vitoria Lipan, dar nu mai știam cum îl chema pe soț. Salvarea mea a fost șoferul, care imi șoptește „domnul Lipan” , lucru care a făcut ca tot autocarul să se amuze pe seama mea. Să revenim…

Drumul Talienilor este un drum judetean neasfaltat, DJ209B, drum care leagă localitățile Mălini (SV) de Borca (NT) prin pasul Stânișoara. Șoseaua a fost construită între anii 1902-1914 din ordinul regelui Carol I, iar numele de talieni vine de la drumarii aduși de regele Carol din Italia, pentru construcția șoselei.

Prin acest drum s-a dorit ca să existe o legătură între Valea Moldovei și Valea Bistriței, făcând parte din Domeniile Coroanei. Când lucrarea s-a terminat drumarii italieni au construit o cruce de piatră, care a rămas până astăzi cunoscută ca și Crucea Talienilor. Așa cum am văzut în poza de la Monumentul Ostașilor români, în anul 1944, s-au dat lupte grele cu armatele germane, lucru care a dus la distrugerea acestei cruci, din monument rămânând decât treptele de piatră. Ulterior a fost montată o cruce metalică și o troiță. Aceasta cruce este situată la granița dintre cele 2 județe Suceava și Neamț.

Drumul are o lungime de 55 km, iar înățtimea maximă la care ajunge este de 1235 metri în Pasul Stânișoara din Obcina Stânișoarei.

Langa Malini se mai poate ajunge la Mănăstirea Slatina, ctitorită de domnitorul Alexandru Lapușneanu.

P.S. Localitatea este foarte frumoasă, oamenii sunt de treabă și totul este mirific. O recomand cu caldură ca  pe o destinație de vacantă pentru iubitorii de munte și liniște.

13 gânduri despre “Drumul Talienilor (drumul Vitoriei Lipan) și Localitatea Mălini (Nicolae Labiș)

  1. Ca și celelalte articole pe care le-am citit azi și acest articol m-a impresionat în mod plăcut prin imagini, detaliile pertinente și utile. Realmente mă bucur că v-am descoperit blogul. Toate cele bune și o săptămână excelentă !

    Apreciază

  2. grigoroaiageorgiana19

    E foarte frumos articolul….iar pozele sunt uimitoare.Intr-adevar,comuna Malini este una deosebita si ma bucur ca am ocazia sa o vad in fiecare zi cu toate peisajele ei,deoarece aici locuiesc!

    Apreciază

    1. Multumesc pentru cuvintele frumoase si sincer va spun ca mi-a placut la Malini foarte mult. Noroc cu deplasarile in interes de servici la clinica stomatologica Malident (asa am descoperit localitatea). Abia astept sa ma intorc, dar de data asta ca turist. Va doresc o seara buna in continuare si succes in tot ce aveti de facut.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.