Weekendul trecut am mers în calitate de ghid la peștera Măgura, cetatea Belogradchik și orașul Vidin într-o excursie de 2 zile organizată de agenția de turism HAI SA SOCIALIZAM. A fost o excursie reușită, cu vreme frumoasă, cu oameni deosebiți, cu multă socializare și distracție. Am să prezint mai jos un scurt rezumat al excursiei noastre prin aceste locuri minunate, astăzi ale vecinilor bulgari, iar în trecut ale strămoșilor noștri traco-romano-vlahi.

Cu 2000 de ani înainte de Hristos în zona geografică cuprinsă între Carpații Păduroși, Marea Neagra, râurile Tisa, Vardar și Morava s-au așezat triburile indo europene ale tracilor. Tracii erau împărțiți în mai multe triburi, dintre care s-au remarcat triburile daco – getice, odrise și triballe.

La sud de Dunăre, pe un teritoriu ce cuprindea mare parte din Bulgaria şi Serbia de astăzi (inclusiv Regiunea Vidin) , locuiau tracii triballi, ai căror continuatori sunt românii din Timocul bulgăresc şi sârbesc.

Teritoriul Triballilor se întindeau între munții Balcani, Sofia, Plevna și în zona râurilor Morava, Dunăre, Iskar, inclusiv teritoriul actual al provinciei Kosovo.

Triballii amintiți de Herodot aveau o formațiune statală proprie și vor împiedica printre altele invazia lui Filip al II le ala Macedoniei (339 î.Hr.), chiar reușind să îl rănească pe acesta, astfel încât Alexandru Macedon încântați de vitejia lor îi va coopta în armata sa pentru a lupta cu perșii.

În perioada așezarii tracilor în Europa, un alt popor indo european, poprul celților se va așeza în zona Europei Centrale (Boemia, S Germaniei, E Galiei). În secolul V î.Hr. celții ajung la etapa maximă a dezvoltării și vor începe marea migratie. Astfel la sfârșitul secolului IV – începutul secolului V, celții încep expansiunea în regiunea Dunării Mijlocii și în ținuturile geto dacilor.

În anul 280 î.Hr. celții invadează regiunea Vidin, peninsula Balcanică, formând orașul Singidunum (Belgrad) și întemeind pe teritoriul tribalilor din zona de azi a Vidinului, cetatea Dononia.

În anul 219 d.Hr. celții de la Dononia (Vidin) sunt înfrânți de către Imperiul Roman care construiește pe ruinele vechii cetăți celte, cetatea Bononia. Aceasta cetate devine una dintre cele mai puternice cetați ale Imperiului Roman.

În secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr., este semnalată o masă compactă de populaţie traco romană pe ambele maluri ale Dunării, cuprinzând Dacia, cele două Moesii – adică Dobrogea, Bulgaria până la Balcani şi Serbia cu văile Timocului şi Moravei.

În timpul primului țarat bulgar ( 681-1018) cetatea slava Budin (vechea Bononia) va fi inclusă în granițele acestuia. Astfel Budin-ul (Vidinul de azi) a devenit o cetate port importantă la Dunăre pe unde se făceau schimburile comerciale între Bizanț și Ungaria, Moravia și Germania.

În timpul celui de-al doilea țarat româno bulgar, întemeiat de frații vlahi (români) Petru și Assan cu capitala în actualul oraș Veliko Tarnovo (1185 – 1250), orașul va fi redenumit cu numele bulgar Bdin.

Scindarea țaratului româno bulgar se va face în timpul domniei lui Ioan Alexandru (1331 – 1371). Fiul său Ivan Sisman ( copil din a doua casatorie a lui Ioan Alexandru) va prelua țaratul de la Târnovo, iar celalalt fiu Ivan Stratimir (copil din prima casatorie cu Teodora, fata domnitorului Basarab I, întemeietorul statului medieval Țara Românească cu capitala la Câmpulung Muscel), va prelua ȚARATUL DE VIDIN. Astfel în anul 1356, Ivan Stratimir s-a declarat singurul conducator al Bdin-ului.

Ajutat de domnitorii români, țarul Ivan Stratimir va respinge atacurile ungurilor și mai apoi ale turcilor. Țaratul de  Vidin s-a dezvoltat foarte mult în timpul domniei lui Stratimir (timp de 40 de ani). Acum se vor emite monede, vor apare târguri, se vor dezvolta schimburile comerciale, se vor ridica biserici, se va reface cetatea „Baba Vida”. Țarul Ivan va întemeia un Centru literar la Vidin, iar una dintre lucrări va fi Tetraevenghelierul, comandat de mitropolitul Daniel în anul 1348 și care este păstrat la British Museum.

În urma bătaliei de la Nicopole din anul 1396, Țaratul de Vidin va intra sub ocupația turcilor otomani. Fiul lui Ivan, Constantin va rămâne conducător al Vidinului, dar ca vasal al otomanilor. Constantin va conduce alături de vărul său de la Târnovo prima mare răscoală a bulgarilor împotriva turcilor otomani. Răscoala a fost înabușită de turci, iar urmările acesteia au fost crunte.

Maghiarii, românii și austriecii asediază în mod repetat orașul și chiar reușesc să cucerească Vidinul din mâinile turcilor pentru scurte perioade de timp. Războaiele otomane împotriva Imperiului Habsburgic au făcut din Vidin un centru militar important. Locația strategică importantă a orașului a dus la construirea sistemului de apărare a cetății Kaleto (Belogradchik), sistem de apărare încheiat în anul 1718.

Războiului de Independență ruso – româno -turc, început la 12 aprilie 1877  va începe prin atacul rusilor asupra principalelor cetăți turcești : Rahova, Smârdan, Vidin, Plevna. Înfrânți de oștile turcești conduse de Osman Pașa, rușii cer ajutor regelui Carol I al României, iar armata română trece Dunărea și îi înfrânge pe turci. La 12 februarie 1878, cetatea Vidin este cucerită de români, iar armata turcească părăsește orașul.

În 6 aprilie 1878,  Regimentul 138 de infanterie Bolkovski, comandat de generalul Borevski, a ajuns în oraș. Bulgarii primesc cheia orașului, iar armata română s-a retras pe un pod de pontoane spre Calafat.

Legendele cetății Baba Vida –

„În una dintre legende în această regiune a trăit o fată cu numele Vida. Aceasta a fost fiica unui boier bogat, pământurile acestuia se întindeau de la munții Stara Planina până la munții Carpați. Vida a avut două surori – Gamza și Kula. Ele s-au căsătorit, dar nu au fost fericite pentru că soții lor au risipit toata moștenirea după moartea tatălui lor. Vida nu a dorit să aibă aceeași soartă și de aceea a ales să rămână nemăritată. Ea a construit cetatea şi a locuit acolo până la bătrânețe, protejând populația din jur de invaziile inamice. De aici vine și numele „baba“ ( ceea ce înseamnă bunică).

Într-o altă legendă, boierul bogat a avut două fiice și doi fii. Băieții au fost Kosta și Gamzo,iar fetele – Vida și Kula. Asemenea multor legende din timpurile feudale, în urma morții boierului bătrân, copiii s-au despărțit şi fiecare a luat partea sa din moștenire. Astfel au apărut orașele Kostolets, Gamzigrad, Vidin și Kula.

Cea de-a treia legendă este cea mai simplă. Ea se referă la cele două fete – Kula și Vida, cea din urmă fiind foarte frumoasă. Cu toate acestea, ea a avut rezerve cu privire la familie și a refuzat ferm să se căsătorească. Acest fapt a fost foarte dezamăgitor pentru Kula, despre care nu se știe dacă a fost căsătorită sau nu, dar se presupune că a fost sora mai mare.

Ea și-a urmărit constant sora cu propuneri sâcâitoare de a se mărita și acest fapt a dus la numeroase conflicte între cele două surori. În cele din urmă situația a devenit insuportabilă, Kula a capitulat în fața surorii sale încăpățânate și a plecat pentru a înființa orașul cu același nume – Kula – și să-și găsească acolo liniștea. Vida, de asemenea, a găsit pace și astfel nu s-a căsătorit niciodată. În cele din urmă au venit turcii și în loc de a-și crea o familie, Vida a condus lupta de apărarea orașului. Vida a ordonat să fie construite cele zece turnuri denumite mai târziu „Babini Vidini kuli“ (Turnurile bunicii Vida).” ( http://danubeoldrichhistory.ro/cetatea-baba-vida/)

Nu putem să trecem cu vederea și un alt monument istoric din Vidin, monument aflat azi în paragina pe faleza Dunării, vis a vis de cetatea Baba Vida, Sinagoga evreiască.

Aceasta este situată în apropierea imediată a bisericii creștine „Sf. Nicola Mirlikiiski” și a moscheei lui Osman Pazvantoglu, astăzi aflându-se într-o stare avansată de degradare.

Stâncile Belogradchik – La sfârșitul paleozoicului, în urmă cu aproximativ 230 de milioane de ani, în zona unde se ridică astăzi stâncile Belogradchik, se găseau roci de marmură nisipoasă, care cu timpul au fost acoperite de apele mării. Culoarea roșiatică se datorează oxizilor de fier. În urma mișcărilor de încrețire a scoarței terestre marea s-a retras, iar aceste coloane de stâncă au fost modelate de-a lungul timpului de forțele naturii : apă, ploaie, vânt.

Astăzi, stâncile Belogradchik se întind pe aproximativ 30 de km lungime, 3 – 5 km lățime și au o înălțime de până la 200 m. Cele mai maiestuoase stânci înconjoară orașul Belogradchik și au fost denumite în funcție de forma lor: Madona, Călărețul, Călugării, Școala, Leul, Ursul, Adam și Eva, Castelul. În depărtare se vede conturul Munților Balcanici.

Cetatea Kaleto (Belogradchik) – este una dintre cetățile cele mai bine conservate din Bulgaria și un monument cultural de importanță națională. Această cetate străveche a fost construită în mijlocul rocilor inaccesibile pe timpul stăpânirii Imperiului Roman. Romanii au folosit cadrul natural al așezării, ridicând doar doi ziduri la nord-vest și sud-est. Acest castru roman servea ca fort de observație. Este situată la o altitudine de 610 m deasupra nivelului mării, ocupând o suprafață de 10 200 mp.

În timpul săpăturilor arheologice s-au găsit urme de ziduri, fragmente ceramice, suliți de fier și vârfuri de săgeți, monede din timpul împăraților romani Vespasian, Traian, Septimius Sever.

În partea de nord-vest a cetății se păstrează aproape intact o camera subterană, construită probabil mai târziu de bulgari. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, țarul Ivan Sratsimir a extins fortificația existentă. El va ridică doi pereți despărțitori la  sud-est și nord-vest și va transforma cetatea în garnizoană. În timpul domniei sale, cetatea Belogradchik a fost a doua ca mărime după Vidin – principala cetate din perioada domniei lui  Sratsimir.

La 2 iunie 1365 Vidinul va fi cucerit de armatele ungare, iar cetatea de la Belogradchik va fi transformată în garnizoană a ungurilor. În 1369 bulgarii se răscoală împotriva ungurilor și cu ajutorul domnitorului muntean Vladislav Vlaicu recuceresc cetatea și îi alungă pe unguri.

În 1396 turcii au cucerit cetatea Belogradchik și au distrus-o parțial.

Răscoalele bulgarilor au făcut ca turcii să înceapă extinderea fortăreței. Cea mai amplă extindere a fost făcută între anii 1805 – 1837.  Această extindere a fost făcută cu ajutorul inginerilor francezi și italieni. Noile ziduri ale fortăreței aveau să aibă 2,5 m grosime la bază și ajungeau la o înălțime de 12 m. S-au construit trei curti și 3 porti consolidate cu usi masive întărite cu fier. Apa în cetate era asigurată de o fântână și 2 rezervoare în partea centrală ce colectau apa de ploaie.

PEȘTERA MĂGURA – In cadrul vizitei la peșteră am primit de la casa de bilete doar 11 pliante în limba română despre peștera, insuficiente pentru toți turiștii. Am ales să pun mai jos cele 4 poze ale pliantului unde se găsește toată descrierea peșterii.

hartă peșteră Măgura

P.S. Mulțumesc pentru pozele folosite în acest articol lui Costea Cătălin, fratelui meu Emanuel, dar și fotografului nostru, Theodor. Cum spuneam a fost o excursie frumoasă unde am învățat și aflat lucruri noi, unde mi-am făcut multe cunoștințe și dorim să o repetăm cât mai curând. Mulțumesc deasemnea turiștilor mei care au respectat regulile specifice pandemiei de Covid 19. Aștept să ne vedem cu bine și în alte excursii.